Un subiect de reflectie mi l-a dat astazi un post de pe un blog intalnit la nimereala. Duduia scria exact asa: “poezia a murit odata cu Eminescu, Lamartine si Esenin si in general cu romanticii. a mai cunoscut un reviriment in simbolism, dar, dupa asta, nu cred ca se mai poate vorbi despre poezie ci doar despre frustrari sexuale ale unor asa-zisi poeti”. Argumentele erau practic inexistente, autoarea spunand doar ca nu ii place afluenta unor cuvinte “vulgare” in constructia poetica. Daca ne gandim bine, cu exceptia celor care chiar mai scriu poezie astazi, secondati de niste “dezaxati” cu gusturi extrem de ciudate, chiar perverse, intr-ale literaturii, care comenteaza creatiile celor din prima categorie, majoritatea cititorului roman cam asa gandeste.

Nu de putine ori am vazut oameni intre doua varste, cel mai probabil profesori de romana, la cate un targ de carte, rasfoind carti de poezie douamiista si exclamand dezgustati: o mizerie! Citeste mai departe »

Am facut un mic sondaj – cat se poate de real, desi mi-ar placea sa fi fost fictiv – printre diversi cititori, amici, simpli cunoscuti sau oameni pe care (fortunately) nu-i voi intalni in real life niciodata. Deci… de ce citesti?

Iata raspunsurile:

- am primit cartea de ziua mea
- mi-a recomandat-o cea mai buna prietena
- trebuie sa impresionez un tip
- il cunosc pe autor, nu pot sa-l sufar si vreau sa-l dau in gat fiindca a plagiat ideile
- mi-a spus iubitul ca personajul principal seamana cu mine
- am auzit ca are mult sex
- e twilight, e cu robert pattinson, cum sa nu citesc?!
- are scene tari
- s-a facut film dupa ea
- e un volum de poezii scris de mama unui coleg de liceu Citeste mai departe »

“What really knocks me out is a book that, when you’re all done reading it, you wish the author that wrote it was a terrific friend of yours and you could call him up on the phone whenever you felt like it. That doesn’t happen much, though.”

Cred ca sunt de acord cu el… Si ar mai fi ca recunosti o astfel de carte in momentul in care iti pare rau ca nu ai scris-o tu, in care iti dai seama ca ai fi scris-o (aproape) la fel. Cel putin, partile care conteaza din ea. Si mai ales ce ramane cateva zile dupa ce ai terminat-o. Si ce faci cu ceea ce a ramas.

Un scurt-scurt si poate nu tocmai reprezentativ fragment din romanul II. E posibil sa nu pastrez fragmentele astea, daca o ia in alta directie, pana la urma, but hell, who knows?

Enjoy:

In timp ce el inspecta casa, aratandu-se foarte satisfacut, desfacand si o bere intre timp, trecu in revista, in minte, pe scurt evident, cum au ajuns aici. Fusesera impreuna la concert. Era si ania. Erau si adela si niki, fireste. Danni, beat, venise la ea si o invitase la o bauta pana in zori dupa concert. Pe urma, disparuse inghitit de lume. Ea ajunsese in primele randuri. Era mereu imbrancita inspre gardul care despartea publicul de scena, se lovea de fiecare data cu sanii de el, asa ca isi daduse seama ca singura solutie Citeste mai departe »

De aproximativ o luna jumate puteti citi un interviu in doua parti, cu 50 si ceva de intrebari cu tanarul scriitor Andrei Ruse, in revista EgoPHobia, semnat de mine.

Prima parte o gasiti aici. A doua, aici.

Tot la sectiunea Invitat din EgoPHobia puteti citi fragmente inedite din noul roman al lui Andrei Ruse, MDMA16.

Si cateva din impresiile mele despre Soni, aici.

“how do I feel/in my gloomy depths?” (amorphis)

Cel mai misto peisaj ever. Si totusi e atat de distant si nu inseamna nimic. Ceata, intuneric,zapada, copaci care isi intind crengile undeva departe in noapte, si caini care latra in somn. Totul in exterior e atat de perfect si, de data asta, cele doua planuri trec glisand unul pe langa altul, fara sa se atinga insa cu adevarat, fara sa-si spuna nimic. Doua lumi diferite.

Vreau sa opresc imaginile astea, sa le pun undeva deoparte, sa le pastrez pentru mai tarziu, pentru alte stari, cand nu vor mai fi atat de straine si le voi putea, in sfarsit, simti Citeste mai departe »

“Si cum ar fi/Ca-ntr-o buna zi/Sa nu fii tu/Cand te trezesti” (ab4)

Ma plictiseam azi dimineata fiindca nu-mi era somn dar nu vroiam nici sa ma trezesc si sa muncesc ) asa ca… m-am hotarat sa ma distrez si sa imi imaginez ca m-am trezit in pielea altcuiva. Dar cineva de care sa pot face misto. Sa fie si foarte diferit de mine.Fiindca ma plictiseam. Sa imi imaginez ca m-am trezit in pielea unui manelist era prea banal, plus ca de la bere sufar deseori de greturi matinale si gandul la manelisti m-ar fi putut face sa borasc. Asa ca… mi-am imaginat ca m-am trezit feminista! Ce a urmat, mai jos – un sfert de zi  ) din viata unei feministe:

Deschid ochii incet, imi dezlipesc pleoapele cu mare grija pentru ca in ajun tocmai am citit pe ziare.com ca deschisul ochilor brusc poate sa faca riduri! Deschid intai un ochi, pe urma pe celalalt. Constat ca masca de fata pe care mi-am lipit-o ieri noapte de chipul meu neasemuit s-a intins pe perna. E semn bun, inseamna ca a intrat in piele! Ma dau jos din pat, intai cu un picior, apoi cu celalalt, pentru ca aseara am citit pe eva.ro ca datul jos din pat cu ambele picioare deodata Citeste mai departe »

…“Un popa gras in pufuri lenevea” (Francois Villon)

Astazi ma gandisem sa vi-l prezint pe M., personajul principal din Sange satanic, dar m-am hotarat intre timp sa mai mentin suspansul si sa ne distram pe seama altui personaj care, desi apare sporadic, nu trebuie in niciun caz trecut cu vederea: popa.

La sugestia lui Francisc, care este de parere ca preotul trebuie pedepsit , am decis sa-l supun la niste cazne diavolesti si in alte capitole )

Si cum trebuie sa avem in minte si un chip Citeste mai departe »

…Am cunoscut-o prin 2000 sau 2001. Cred ca nu mi-a placut atat de mult de prima data, mi se parea mult prea teribilista si agresiva, probabil. Si in special increzuta. Sau poate nu, poate mi-a placut din prima clipa. Desi se inconjura in permanenta de oameni foarte asemanatori ei, era speciala. Daca ar fi stat imbracata cu un tricou cu dark funeral si cu trei bratari cu tepi pe mana dreapta intr-o mare de peste o mie de oameni toti imbracati cu tricou cu dark funeral si cu trei bratari cu tepi pe mana dreapta, tot ar fi iesit in evidenta.

Desi parul ei era vopsit negru ca al majoritatii rockeritelor, era imposibil sa nu o recunosti din spate. Desi geaca ei de motor nu zdranganea mai tare Citeste mai departe »

Ca o hala imensa, impersonala, plina cu calculatoare, aflate in mici separeuri. Cu o pardoseala de o culoare nedefinita, cu birouri inguste din pal, cu aer conditionat care asigura un harait enervant, ambiguu si fara semne ca s-ar putea opri candva. Temperatura e mereu constanta. Fiecare sta la calculatorul lui. Nu se ridica niciodata de la el. Scaunele sunt putin incomode. Nu sunt ferestre, si oricum privirea fiecaruia trebuie sa ramana atintita asupra monitorului din fata. Tavanul are gauri, prin care poti ghici existenta unei sali identice cu un etaj mai sus. Podeaua, la fel.

Nu poti vorbi cu cei doi din dreapta si stanga ta. Nu le vezi fetele. Nu le cunosti sexul si varsta. Le auzi doar loviturile monotone si lipsite de vlaga ale degetelor pe taste. Nu vine nimeni sa te controleze ce faci la calculator. Nu vine femeia de serviciu sa faca curat sub birou in fiecare dimineata. Nu are de ce.

De doua ori pe zi, calculatorul iti livreaza, ca in spital, mancarea. Ca in filmele SF vechi Citeste mai departe »