… sau cum criticii literari revoluționează maneaua.
Am avut întotdeauna o părere proastă despre autorii care suferă de mania conspirației, mai precis au tot timpul impresia că există un complot în lumea literară împotriva lor, criticii și ceilalți scriitori fiind aliați pentru a nu le recunoaște talentul și chiar geniul. Respectivii autori sunt de părere că nu poți fi publicat într-o revistă decât dacă ești prieten cu redactorii, că nu poți obține o recenzie, chiar și nefavorabilă, decât dacă o plătești și că nu poți fi publicat la o editură decât dacă bei nenumărate beri cu editorii. Prin urmare, ei petrec mai mult timp încercând să distrugă această conspirație decât scriind propriu-zis. În concluzie, m-am gândit preț de vreo zece minute ( a lot of time actually) dacă are rost să scriu un articol precum cel de față. Ideea de a mă asocia în vreun fel cu genul de autori mai sus amintit îmi repugnă și ultima chestie pe care mi-o doresc este să îngroș rândurile nemulțumiților, neînțeleșilor, complotaților. (more…)
Funny! 
Ne crăcănam de râs zilele trecute uitându-ne la partenerii media de pe afișul concertului Aerosmith. Ce-i drept, chiar e de senzație – Elle, Avantaje, Viva, Acasă, Eva, Popcorn, Joy, Cosmopolitan, SoFresh… și sigur am uitat vreun pitzi glossy magazine din ăsta. Din nefericire, știu foarte bine cum stau lucrurile – cu câteva zile înainte de concert, șefii vin cu vreo 10 invitații (chestie mai stupidă nici nu se poate: organizatorii dau un număr de invitații în funcție de cât de cunoscută e fițuica respectivă, nu în funcție de profilul ei – astfel încât, în cazul în care vor acreditare, CanCan și Libertatea vor primi 
Doar două exemple vă propun astăzi, deosebit de amuzante. Nici n-am cuvinte să le descriu, de fapt. Prima îi aparține unui gother, care postează pe un blog intitulat “Dark poetry (poezii horror)”… A doua, unei domnișoare care s-a îndreptat spre dreapta credință – enjoy!
Sunt absolut fascinată de câteva mesaje primite pe un site literar după ce am postat un fragment dintr-o povestire în care este vorba despre niște crime. Pe scurt, personajul principal începe să-și omoare, pe rând, vecinii, pentru că, în ziua respectivă (în care, deși februarie, era cald ca într-o zi de vară) a văzut în autobuz oameni transparenți, simple contururi. Povestirea este scrisă la persoana I, pentru că așa mi s-a părut că are mai mult sens – e cumva stupid să povestești la persoana a III-a cum cineva comite niște crime. În plus, nu acțiunea povestirii conta, ci senzațiile autorului, în fine… Anyway, cititorii respectivi au avut o singură nelămurire legată de text, pe care au exprimat-o unii mai voalat, prin remarci de genul – „să știi că te înțeleg, uneori vecinii pot fi tare nesuferiți, și au am vrut să fac asta când eram mai tânăr dar n-am avut curajul tău, bravo ești tare”, alții mai direct 
Ultimele comentarii