Sunt absolut fascinată de câteva mesaje primite pe un site literar după ce am postat un fragment dintr-o povestire în care este vorba despre niște crime. Pe scurt, personajul principal începe să-și omoare, pe rând, vecinii, pentru că, în ziua respectivă (în care, deși februarie, era cald ca într-o zi de vară) a văzut în autobuz oameni transparenți, simple contururi. Povestirea este scrisă la persoana I, pentru că așa mi s-a părut că are mai mult sens – e cumva stupid să povestești la persoana a III-a cum cineva comite niște crime. În plus, nu acțiunea povestirii conta, ci senzațiile autorului, în fine… Anyway, cititorii respectivi au avut o singură nelămurire legată de text, pe care au exprimat-o unii mai voalat, prin remarci de genul – „să știi că te înțeleg, uneori vecinii pot fi tare nesuferiți, și au am vrut să fac asta când eram mai tânăr dar n-am avut curajul tău, bravo ești tare”, alții mai direct (more…)
Auzi și… tu chiar i-ai omorât pe ăia?
Ștefan Bolea despre romanul Sânge Satanic
Un scurt, foarte scurt preview din prefața fascinantă scrisă de Ștefan Bolea la romanul meu Sânge satanic. Enjoy!
” Există trei modalităţi de a recomanda romanul autoarei: este o re-trăire a adolescenţei, o descriere a infernului şi primul roman cu metalişti din literatura română (am mai avut rockeri, dar să fim serioşi, pentru cei specializaţi, rock-ul este un fel de pop, care se ascultă până cel târziu în gimnaziu).
Îmi place cum descrie autoarea un atac de panică (se vede că se ştie!), îmi place cum M. trăieşte între două lumi, ca un şaman sau ca un poet transformat în poemul lui cel mai întunecat („Visez în schimb sânge, mult sânge, visez sânge chiar şi când sunt treaz”), îmi plac reacţiile extreme („De ce (more…)
Soare I – Dimineață
Dacă tot suntem aici, pedepsiți să rămânem un timp pe țărmul ăsta, sub soare și stele, așteptând o corabie, un vas sau o plută care să ne salveze, să ne ducă spre locuri mai familiare și mai ușor de înțeles, oare tot ce trebuie să facem până atunci e să așteptăm?
Dacă tot am înțeles câte un adevăr, chiar și trunchiat, din tot ce am trăit vreodată, din tot ce am cunoscut și recunoscut, oare tot ce putem face e să ignorăm și să uităm?
Dacă ne-am simțit măcar o dată înăuntru, dacă am trăit iluminarea divină sau diabolică, dacă am văzut soare și stele și timp rotindu-se în jurul nostru, oare tot ce putem face e să negăm, să fugim și să ne ascundem, sa ne zgâriem ochii cu unghiile crescute sălbatic și să strigăm cuprinși de teroare: “Nu am fost eu!”…?
*
Deschid ochii cu teamă, întrebându-mă care va fi astăzi peisajul ce mi se va proiecta pe retina obosită de văz. Nu îmi mai amintesc nimic. Oare sunt aici, în cort? Da, punând cap la cap fapte din trecut, pe plajă ar trebui să fiu. Deschid într-un final ochii brusc, inexplicabil curaj, ce-o fi o fi. În loc de fâșul liniștitor și familiar al cortului verde, o lumină uriașă mă lovește cu furie din toate părțile. Îmi înconjoară corpul și simt că mă ridică de pe nisip, mă poartă cu blândețe deasupra mea, de unde mă pot privi detașat, resemnat. Nu mai sunt ființe în jurul meu, ci doar o (more…)
Mireasa (ultima parte)
Pe Tanti Ani o cuprinse dintr-o dată amețeala. Cutremur!, fu primul ei gând și făcu un gest de a se repezi spre Tincuța, s-o protejeze. Nu era însă cutremur, își dădu seama de îndată ce inima începu s-o doară în rafale puternice. Un junghi o lovea în piept cu ritmicitatea unei pendule, părea că se depărtează dar numai pentru a reveni apoi și mai aprig.
“Aoleu, să știi că mor!”, îi trecu rapid prin minte. O cuprinse panica. Un alt junghi urmă imediat, parcă și mai puternic. Apoi, pe neașteptate, durerea dispăru ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo.
Tanti Ani răsuflă ușurată. “Am scăpat!”. Intră în casă, își mai turnă o ceașcă de cafea. Sorbi. Nu apucă să iasă complet pe balcon, că o lovi o amețeală cum nu mai avusese niciodată. Balconul se legăna cu ea, iar blocul de vizavi se mișca în sus și în jos, de parcă ar fi fost văzut de un copil care se dădea în leagăn.
“Până-aici mi-a fost…”. Nu reuși să îngaime cuvintele. Un tremur îi cuprinse tot corpul. Pierzându-și complet controlul, în semicădere, întinse mâinile spre Tincuța, în căutarea unui sprijin. Corpul greu al femeii împinse însă ghiveciul până la marginea balustradei. Tanti Ani, mugind, își dădu seama de pericolul ce păștea floarea și, cu ultimele puteri, încercă s-o înfașce și s-o tragă înăuntru. “Tincuțaaaaaaaaaaa!”. Efectul fu însă invers decât cel scontat – trupul ei (more…)
RIP Ronnie James Dio (1942-2010)
Ronnie James Dio (Dio, Heaven & Hell, Black Sabbath, Rainbow) a murit ieri dimineata la varsta de 67 de ani dupa o lunga lupta cu cancerul.
Heaven & Hell trebuiau de altfel sa concerteze in Romania in cadrul Sonisphere 2010, dar intregul turneu a fost anulat din pricina starii de sanatate a solistului.
“Se pare ca Dimebag, Cliff si Bonzo au acum cel mai mare solist din istoria rockului”, a spus Mike Portnoy, bateristul Dream Theater.
Mai multe reactii legate de moartea artistului gasiti aici.
RIP! …
Mireasa (partea a doua)
Tanti Ani își iubea mult mușcatele. În fiecare dimineață se trezea, căsca prelung, făcea câteva exerciții de înviorare și menținere, în special pe cele pentru abdomen (deși, din câte se putea observa, ori le făcea greșit, ori cel care le inventase fusese un bou), își punea părul portocaliu amestecat cu mov și gri pe bigudiuri și ieșea pe balcon. Până să înceapă Neața cu Răzvan și Dani – deși n-o recunoștea niciodată, avea un crush secret pe Dani, care îi amintea de fostul ei iubit din tinerețe, fugit cu curva de Miluța – ieșea pe balcon, fuma o țigară light și își admira mușcatele. Nu avea numai mușcate. Pe micuțul balcon rotund de la etajul 10 se îngrămădeau ficuși, begonii, crăciunițe și chiar iederă și o viță de vie, care luase haotic în stăpânire ușa de la balcon. Le uda cu conștiinciozitate de două ori pe zi vara și, în clipele de ușoară depresie (totul era parcă mai diluat după ce trecuse de 50 de ani, chiar și depresiile. Nu mai putea suferi ca în tinerețe, indiferent de motiv. Când își rememora întâmplări din zbuciumata ei adolescență și tinerețe, se gândea că fusese proastă să sufere și să se zbată atât. Tot la riduri și menopauză ajungem, orice am face, își spunea în ultimii ani, asta fiind consolarea ei zilnică. Intrase astfel într-o vagă stare de apatie care, deși îi scăzuse tensiunea destul de mult și îi diminuase durerile de inimă, avea dezavantajul că o făcuse să se îngrașe 30 si ceva de kilograme), chiar vorbea cu ele. Le povestea uneori ce a văzut la televizor, le punea la curent cu ultimele bârfe mondene. Le anunța de fiecare dată când se scumpeau alimentele, în special cafeaua și laptele, și țigările. În clipele în care își aducea aminte de cele patru sarcini pierdute și peste 20 de chiuretaje suferite, le mângâia petalele matern și o lacrimă i se aduna în colțul ochilor, lăsând apoi o dâră micuță pe fondul de ten și pudra roz de sub pleoape. (more…)
Mireasa (prima parte)
“Ține-ți respirația fetițo, ei comedie, altfel n-o să reușesc să-l închid nici pân’ la paștele cailor!”. Manuela privea în oglindă încercările supraomenești ale croitoresei de a închide corsetul rochiei de mireasă. “N-o să reușească, e prea strâmt, și dacă prin absurd va reuși, o să-mi crape fix când am să intru în biserică și toată lumea va fi cu ochii pe mine”, își spuse, plină de groază.
Nimic din ceea ce-și imagina că va fi ziua asta nu se întâmpla în realitate. Încă de dimineață și-a dat seama că va fi o nuntă cu bătaie de cap, pentru că era prea cald. Înfiorător de cald, inuman de cald. În timp ce se epila în baie își imagina cum, în ciuda tuturor deodorantelor, antiperspirantelor și șervețelelor umede, din cauza caniculei ăsteia nenorocite îi va curge transpirația pe rochia albă, îngălbenind-o, pielea îi va luci sub fondul de ten chiar în momentul în care invitații vor trebui să pupe mireasa, după ce popa va fi terminat. Picioarele i se vor umfla, pantofii cu un număr mai mic o vor strânge de moarte, din care cauză îi vor apărea riduri pe frunte și toată lumea va spune că arată, într-adevăr, cu câțiva ani mai bătrână decât Radu. Da, poate că era un pic cam târziu să te măriți la 31 de ani.
Și ziua asta nenorocită, nu prevestea nimic bun… Petrecerea burlacelor fusese cât se poate de cuminte, aproape jalnică – ar fi spus dacă ar fi fost complet sinceră, dar de câțiva ani renunțase la obiceiul ăsta – și, în ciuda faptului că băuse doar două beri cu lămâie și un gin tonic toată noaptea (more…)
Cărți publicate
Ultimele comentarii