secundo

Anghelescu ăla oficial, la cravată şi costum

La editura Herg Benet, în colecţia Radical din 7, a apărut romanul “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”, de Cristina Nemerovschi, cea de-a şaptea carte semnată de autoare.

După romane îndrăgite de public şi apreciate cu entuziasm de critica literară, ca Sânge satanic, Ani cu alcool şi sex, Rezervaţia unicornilor, Pervertirea şi nymphette_dark99, Cristina Nemerovschi revine cu un roman diferit, o satiră dură la adresa lumii literare româneşti. Critica adusă scriitorilor mediocri şi a snobismelor afectate care sufocă arta românească este doar un pretext pentru a introduce în scenă un personaj memorabil, Gigi Anghelescu, faţă de care, de-a lungul cărţii, te vor încerca tot felul de sentimente, de la milă la revoltă, de la amuzament la nedumerire.

„Nu cred să mai fi existat în literatura noastră până la acest Anghelescu un roman care să facă atât de nemilos băşcălie de tot ce este putred în lumea literară românească: de la critici literari la premiile date la plesneală, de la instituţii care ar trebui să servească scriitorului, dar care devin o cloacă de corupţi de toate felurile, la stiluri de scris prăfuite şi ridicole.[…] Nu doar umorul este meritul scriitoarei în acest roman; o ironie nemiloasă şi îndrăzneaţă, concentrată şi savuroasă merge ca un fir roşu prin întregul pamflet – în câteva capitole, recunoşti personaje reale, fie scriitori, fie critici literari, fie actori mai puţin importanţi pe scena vieţii literare, dar care sunt ridiculizaţi cu talent, făcându-te să te bucuri de fiecare frază. Cu un final la care nu te aştepţi, care îţi trage scaunul de sub fund, cu acest Gigi Anghelescu atât de captivant şi savuros, romanul-pamflet al Cristinei Nemerovschi este probabil cea mai potrivită lectură pentru 2014. Îţi va descreţi fruntea, dar te va şi pune pe gânduri.” (Alexandru Petria)

„Cristina Nemerovschi este un Caragiale al zilelor noastre.” (Felix Nicolau)

“De patru ore râd singură în faţa calculatorului. Recomand cu foc şi pară romanul lui Nemerovschi, “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”. E, poate, cel mai bun text pe care l-a scris în viaţa ei. Bravo, Cristina!” (Lorena Lupu)

“Dacă Rezervaţia unicornilor am citit-o pe nerasuflate, pe Anghelescu l-am citit greu, greu de tot… pentru că nu mai distingeam literele, din cauza lacrimilor de râs. Am râs cu lacrimi pe tot parcursul cărţii. Absolut minunat.” (Deea Negoiţă)

“O lectură potrivită pentru orice generaţie. O carte excelentă!” (Oana Tămaş)

“Cu adevărat faină şi comică!” (Ioana Cantemir)

Gigi Anghelescu are 39 de ani, patru luni, o săptămână, trei zile, şase ore, patru minute, câteva secunde şi într-o dimineaţă ia hotărârea cea mare: să devină scriitor de succes. Pentru a porni în urmărirea visului său, îşi dă demisia de la banca unde lucrează. Vegheat şi consiliat şi în cele mai mici detalii de către cei doi prieteni apropiaţi, Georgescu şi Mateescu, deja scriitori, Anghelescu face primii paşi pe aventurosul drum al cuceririi lumii literare, despre care la început nu ştie nimic. Urmărit de amintirea nefericitei iubiri din adolescenţă, pentru preafrumoasa Adina, dar şi chinuit de dorinţa de a salva literatura de “impostori” – dintre care se distinge pregnant figura lui Cernătescu –, Anghelescu întâlneşte cele mai şocante şi mai colorate personaje, pe un drum unde, la final, îl va aştepta o surpriză de proporţii uriaşe.

Prolog. Cele trei reguli de aur ale unui scriitor de succes
1. Nu încerca să fii original. Nu e bine. Poţi să te încurci în iţe şi să pierzi de tot mesajul pe parcurs. Cele mai bune cărţi ies atunci când amesteci tot ce ai citit vreodată la alţii. În plus, gândeşte-te şi tu: dacă a spus altcineva un lucru înaintea ta, sunt mai mari şanse ca lucrul acela să fie bun şi adevărat.
2. Ai grijă să nu fii sincer de tot atunci când scrii. Poate ştiţi şi voi, scrisul e o capcană. Prin el, chiar şi cel mai curat suflet poate fi deconspirat, pervertit şi mutilat – tu scrii, naiv, gândindu-te că vei ajunge la inima cititorului, şi aşa sfârşeşti prin a fi răpit de Securitate, Interpol, noul KGB, Asociaţia Pro-Băsescu, Salvaţi femeile abuzate!, CIA, Vier Pfoten sau extratereştri.
3. Nu renunţa NICIODATĂ la rimă, fie că scrii poezie, fie că scrii proză.

Romanul poate fi comandat aici: http://www.hergbenet.ro/carte/cum-a-ars-o-anghelescu-o-luna-ca-scriitor-de-succes-cristina-nemerovschi

Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, licenţiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără şi inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referinţe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, şi a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliştii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi publice fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente şi indecente”. A fost reeditată în 2013, conţinând fragmente inedite (Jurnalul Amaliei). Ani cu alcool şi sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic. În 2013, în colecţia Cărţile Arven a Editurii Herg Benet, apare nymphette_dark99; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu. În acelaşi an apare şi cea de-a treia ediţie a romanului Sânge satanic.

În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la Herg Benet un volum compus din discuţiile avute cu cititorii săi, intitulat Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi. Rezervaţia unicornilor (2014) este romanul care încheie trilogia Sânge satanic.
Tot în 2014, publică romanul-pamflet Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes.
Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât şi internaţionale.

Autoarea a anunţat pentru noiembrie 2014 un nou roman, intitulat Păpuşile, aşteptat deja cu mult entuziasm de cititori.

Site oficial: www.cristinanemerovschi.ro
Blog: www.morgothya.ro
Facebook: https://www.facebook.com/pages/Cristina-Nemerovschi/261309263945269

cum-a-ars-o-anghelescu-cover

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns