Auzi și… tu chiar i-ai omorât pe ăia?

Sunt absolut fascinată de câteva mesaje primite pe un site literar după ce am postat un fragment dintr-o povestire în care este vorba despre niște crime. Pe scurt, personajul principal începe să-și omoare, pe rând, vecinii, pentru că, în ziua respectivă (în care, deși februarie, era cald ca într-o zi de vară) a văzut în autobuz oameni transparenți, simple contururi. Povestirea este scrisă la persoana I, pentru că așa mi s-a părut că are mai mult sens – e cumva stupid să povestești la persoana a III-a cum cineva comite niște crime. În plus, nu acțiunea povestirii conta, ci senzațiile autorului, în fine… Anyway, cititorii respectivi au avut o singură nelămurire legată de text, pe care au exprimat-o unii mai voalat, prin remarci de genul – „să știi că te înțeleg, uneori vecinii pot fi tare nesuferiți, și au am vrut să fac asta când eram mai tânăr dar n-am avut curajul tău, bravo ești tare”, alții mai direct – „auzi, da’ tu vb serios? adică i-ai omorât pe bune? și ce-ai făcut după?” … ))

…

Deși e extrem de amuzant, deși m-am distrat copios, nu pot să nu remarc că, în definitiv, reacțiile astea sunt un pic cam descurajante. Dacă aș fi citit povestirea într-un supermarket în timp ce așteptam la casă, poate că genul ăsta de reacții nu m-ar fi pus deloc pe gânduri, mi s-ar fi părut absolut normale. Dar, culmea! Respectivii mei cititori de pe site-ul literar nu doar că se consideră pasionați de literatură, nu doar că se hazardează să dea lecții de scris “literatură adevărată” autorilor tineri, nu doar că postează pe unde se poate câte cinci texte pe zi, dar au mai și publicat cărți. Dacă genul ăsta de oameni nu sunt în stare să vadă că o povestire la persoana I nu este neapărat o confesiune, nu este proză autobiografică mai mult decât una scrisă “de un povestitor”, wtf, pentru cine mai are rost să publici?

Și, bineînțeles, am lăsat deoparte și reacțiile de tipul “de unde atâta tristețe pe voi măi copii, viața e frumoasă, e minunată, mirosiți și voi o floare, mergeți cu picoarele goale prin iarbă, dumnezeu există și vă iubește” sau “rușine, rușine, rușine să folosiți cuvinte atât de vulgare! Literatura este un lucru frumos, nu un coș de gunoi”. Îmi place site-ul respectiv, o să mai postez. Dacă reușesc să scap cu toate crimele alea…