Black winter days

“how do I feel/in my gloomy depths?” (amorphis)

Cel mai misto peisaj ever. Si totusi e atat de distant si nu inseamna nimic. Ceata, intuneric,zapada, copaci care isi intind crengile undeva departe in noapte, si caini care latra in somn. Totul in exterior e atat de perfect si, de data asta, cele doua planuri trec glisand unul pe langa altul, fara sa se atinga insa cu adevarat, fara sa-si spuna nimic. Doua lumi diferite.

Vreau sa opresc imaginile astea, sa le pun undeva deoparte, sa le pastrez pentru mai tarziu, pentru alte stari, cand nu vor mai fi atat de straine si le voi putea, in sfarsit, simti.

Zapada a prins sa se topeasca din nou si am iarasi senzatia ca totul a trecut prea repede, ca am pierdut senzatiile astea, ca am fost inchisa acolo, in creierul meu, o realitate autista care se prelungeste la nesfarsit iar imaginile din exterior intra pe ferestrele minuscule doar ca sa imi faca in ciuda.

This is how the lucky feel
How the blessed think
Like daybreak in spring
The sun on a spring morning

But how do I feel
In my gloomy depths?

Like the flat brink of a cloud
Like a dark night in autumn
A black winter day
No, darker than that
Gloomier than an autumn night
(amorphis, black winter day)

…Where the fuck did it all go?