Un fragment din cronica mea la Candy, aparuta pe Metalhead:
…Desi nu iubirea dintre cei doi este subliniata in film ci relatia lor in trei faze cu heroina (atractie-dependenta-renuntare), printre randuri am citit una dintre cele mai frumoase romance-uri postadolescentine din literatura/filmele aparute recent. Drogurile nu schimba decat modul de exprimare al sentimentelor celor doi, nu si sentimentele in sine. Iubirea este traita exact ca un “take it as it comes”, fara bariere etice sau sociale (memorabila este scena in care Candy intra in masina in care o asteptase Dan in timp ce ea se prostituase pentru a face rost de banii de heroina si cei doi se privesc cu multa intelegere si fara resentimente, convinsi ca si-au mai cumparat o portie de fericire, o portie din ceea ce ii face sa se iubeasca, pentru care nici un sacrificiu nu e cu adevarat un sacrificiu). Ca sa inchei capitolul naturalete, finalul este superb din acest punct de vedere: nimic nu este fortat, tragic, teatral sau socant, multi ar spune poate ca filmul nici nu are un final. Intr-adevar, sunt doar cateva replici si mai ales priviri care inchid ca intr-un glob intreaga poveste.
Filmul este extrem de poetic si intens. Structurat dupa sablonul Divinei Comedii, in trei parti: Paradis, Pamant (aici in loc de Purgatoriu, si totusi cu aceeasi semnificatie) si Infern, fiecare etapa din povestea celor doi are farmecul sau. “Prima data cand am intalnit-o pe Candy, acelea au fost zilele de beatitudine in care totul se revarsa, pasarile umpleau cerul si o coplesitoare bunatate plutea in noi” (Dan). Acesta este, bineinteles, Paradisul. More is never enough laitmotivul sau. Totul este inundat de inocenta. Un paradis ca o roata ce se invarte pana ce perceptiile vizuale ti se schimba complet si sfarsesc prin a nu mai reprezenta nimic. “Aici este secretul cel mai ascuns pe care nimeni nu-l cunoaste, radacina radacinilor si abisul abisurilor unui copac care isi spune Viata”, isi continua Dan povestea. Capitolul doi are mai putine cuvinte si mai multe priviri, iubirea devine mai mult simpatie pentru situatia celuilalt (este perioada in care incearca sa se desparta de heroina, fara succes). Hell-ul este cel mai impresionant capitol al trilogiei, Candy este mai agresiva si disperata in incercarea de a se apara de iubirea lui Dan, culminand prin a face un rezumat al vietii lor impreuna scris cu rujul apoi cu vopsea rosie pe peretii casei lor si care incepe cam asa: “Au fost odata ca niciodata Candy si Dan. Totul fusese foarte fierbinte in acel an, ceara se topea prin copaci, mii de pasari ii impodobeau parul, totul era de aur. Supravietuiam cu lumina soarelui si cu batoane de ciocolata”. Portretul facut lui Dan capteaza intreaga agresivitate si razvratire a vointei prinsa in capcana: “Ultimele zile in care soarele a luminat ne-au izbit ca un soc. A intrat in viata mea repede, a luat foc in noroiul fericirii noastreintregul pamant s-a cutremuratnu voi mai dormi niciodata”, fireste, incoerente, fragmentate sentimente si iarasi pline de cat firesc se poate sugera printr-o imagine. Scena respectiva este poate cea mai intensa din film. O alta secventa intensa este cea in care Candy priveste mierea scurgandu-se de pe masa lent pe covor, descriind cerculete, spirale cu o expresie pierduta si totusi mirata, curgerea calma a mierii fiind un fel de metafora a imaginii personajului feminin principal.
Finalul propriu-zis este precedat de marturisirea lui Dan: “Si atat a fost. Totul a fost imprastiat in vant. Si eueu doarLumea era din ce in ce mai plina de ganduri noi. Dar eu nu puteam gandi. Nu puteam respira. O asteptam pe ea sa se intoarca pentru ca ea era totul. Era totulpentru mine”. Ea intr-adevar se intoarce, dar ce se intampla poate ar trebui sa va las sa vedeti singuri. Pe langa aceste calitati pe care le-am amintit mai sus, “Candy” mai este si foarte realist, da, oarecum paradoxal, poetic si realist, la premiera sa din Australia persoanele mai sensibile au parasit sala, anumite scene fiind prea “tari” pentru simtul comun. Unii critici au infierat de pilda scena in care bebelusul nascut mort pare ca adoarme impacat leganat de bratele mamei sale si probabil ca ar mai fi cateva. Contrastul este insa foarte atragator si isi atinge scopul.
Cateva replici din film le-am folosit ca motto-uri in romanul meu, Sange satanic.
