Pe Tanti Ani o cuprinse dintr-o dată amețeala. Cutremur!, fu primul ei gând și făcu un gest de a se repezi spre Tincuța, s-o protejeze. Nu era însă cutremur, își dădu seama de îndată ce inima începu s-o doară în rafale puternice. Un junghi o lovea în piept cu ritmicitatea unei pendule, părea că se depărtează dar numai pentru a reveni apoi și mai aprig.
“Aoleu, să știi că mor!”, îi trecu rapid prin minte. O cuprinse panica. Un alt junghi urmă imediat, parcă și mai puternic. Apoi, pe neașteptate, durerea dispăru ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo.
Tanti Ani răsuflă ușurată. “Am scăpat!”. Intră în casă, își mai turnă o ceașcă de cafea. Sorbi. Nu apucă să iasă complet pe balcon, că o lovi o amețeală cum nu mai avusese niciodată. Balconul se legăna cu ea, iar blocul de vizavi se mișca în sus și în jos, de parcă ar fi fost văzut de un copil care se dădea în leagăn.
“Până-aici mi-a fost…”. Nu reuși să îngaime cuvintele. Un tremur îi cuprinse tot corpul. Pierzându-și complet controlul, în semicădere, întinse mâinile spre Tincuța, în căutarea unui sprijin. Corpul greu al femeii împinse însă ghiveciul până la marginea balustradei. Tanti Ani, mugind, își dădu seama de pericolul ce păștea floarea și, cu ultimele puteri, încercă s-o înfașce și s-o tragă înăuntru. “Tincuțaaaaaaaaaaa!”. Efectul fu însă invers decât cel scontat – trupul ei (more…)
Tanti Ani își iubea mult mușcatele. În fiecare dimineață se trezea, căsca prelung, făcea câteva exerciții de înviorare și menținere, în special pe cele pentru abdomen (deși, din câte se putea observa, ori le făcea greșit, ori cel care le inventase fusese un bou), își punea părul portocaliu amestecat cu mov și gri pe bigudiuri și ieșea pe balcon. Până să înceapă Neața cu Răzvan și Dani – deși n-o recunoștea niciodată, avea un crush secret pe Dani, care îi amintea de fostul ei iubit din tinerețe, fugit cu curva de Miluța – ieșea pe balcon, fuma o țigară light și își admira mușcatele. Nu avea numai mușcate. Pe micuțul balcon rotund de la etajul 10 se îngrămădeau ficuși, begonii, crăciunițe și chiar iederă și o viță de vie, care luase haotic în stăpânire ușa de la balcon. Le uda cu conștiinciozitate de două ori pe zi vara și, în clipele de ușoară depresie (totul era parcă mai diluat după ce trecuse de 50 de ani, chiar și depresiile. Nu mai putea suferi ca în tinerețe, indiferent de motiv. Când își rememora întâmplări din zbuciumata ei adolescență și tinerețe, se gândea că fusese proastă să sufere și să se zbată atât. Tot la riduri și menopauză ajungem, orice am face, își spunea în ultimii ani, asta fiind consolarea ei zilnică. Intrase astfel într-o vagă stare de apatie care, deși îi scăzuse tensiunea destul de mult și îi diminuase durerile de inimă, avea dezavantajul că o făcuse să se îngrașe 30 si ceva de kilograme), chiar vorbea cu ele. Le povestea uneori ce a văzut la televizor, le punea la curent cu ultimele bârfe mondene. Le anunța de fiecare dată când se scumpeau alimentele, în special cafeaua și laptele, și țigările. În clipele în care își aducea aminte de cele patru sarcini pierdute și peste 20 de chiuretaje suferite, le mângâia petalele matern și o lacrimă i se aduna în colțul ochilor, lăsând apoi o dâră micuță pe fondul de ten și pudra roz de sub pleoape. 
“Ține-ți respirația fetițo, ei comedie, altfel n-o să reușesc să-l închid nici pân’ la paștele cailor!”. Manuela privea în oglindă încercările supraomenești ale croitoresei de a închide corsetul rochiei de mireasă. “N-o să reușească, e prea strâmt, și dacă prin absurd va reuși, o să-mi crape fix când am să intru în biserică și toată lumea va fi cu ochii pe mine”, își spuse, plină de groază.
anne rice, vampirul armand, rao, 2009 ) despre o calatorie “pana la marginea lumii” ca sa-i spun cumva putin cliseic, nu-mi vine momentan alt termen (si inca n-am facut pe deplin pace cu “trip” si cu derivatele). Acolo unde lumea si odata cu ea sinele se sfarseste, iata ce imagini se intind, in viziunea ei:
Ultimele comentarii