“What really knocks me out is a book that, when you’re all done reading it, you wish the author that wrote it was a terrific friend of yours and you could call him up on the phone whenever you felt like it. That doesn’t happen much, though.”

Cred ca sunt de acord cu el… Si ar mai fi ca recunosti o astfel de carte in momentul in care iti pare rau ca nu ai scris-o tu, in care iti dai seama ca ai fi scris-o (aproape) la fel. Cel putin, partile care conteaza din ea. Si mai ales ce ramane cateva zile dupa ce ai terminat-o. Si ce faci cu ceea ce a ramas.

“how do I feel/in my gloomy depths?” (amorphis)

Cel mai misto peisaj ever. Si totusi e atat de distant si nu inseamna nimic. Ceata, intuneric,zapada, copaci care isi intind crengile undeva departe in noapte, si caini care latra in somn. Totul in exterior e atat de perfect si, de data asta, cele doua planuri trec glisand unul pe langa altul, fara sa se atinga insa cu adevarat, fara sa-si spuna nimic. Doua lumi diferite.

Vreau sa opresc imaginile astea, sa le pun undeva deoparte, sa le pastrez pentru mai tarziu, pentru alte stari, cand nu vor mai fi atat de straine si le voi putea, in sfarsit, simti Citeste mai departe »

Ca o hala imensa, impersonala, plina cu calculatoare, aflate in mici separeuri. Cu o pardoseala de o culoare nedefinita, cu birouri inguste din pal, cu aer conditionat care asigura un harait enervant, ambiguu si fara semne ca s-ar putea opri candva. Temperatura e mereu constanta. Fiecare sta la calculatorul lui. Nu se ridica niciodata de la el. Scaunele sunt putin incomode. Nu sunt ferestre, si oricum privirea fiecaruia trebuie sa ramana atintita asupra monitorului din fata. Tavanul are gauri, prin care poti ghici existenta unei sali identice cu un etaj mai sus. Podeaua, la fel.

Nu poti vorbi cu cei doi din dreapta si stanga ta. Nu le vezi fetele. Nu le cunosti sexul si varsta. Le auzi doar loviturile monotone si lipsite de vlaga ale degetelor pe taste. Nu vine nimeni sa te controleze ce faci la calculator. Nu vine femeia de serviciu sa faca curat sub birou in fiecare dimineata. Nu are de ce.

De doua ori pe zi, calculatorul iti livreaza, ca in spital, mancarea. Ca in filmele SF vechi Citeste mai departe »

Revelionul semislab alcoolizat s-a razbunat doua zile mai tarziu. Am dat intr-o mahmureala teribila pe 3 ianuarie, dimineata, care a tinut doua zile. De obicei, in perioade din astea am inspiratie la scris, imi vin chestii haotice dar destul de interesante in cap; plus ca nu pot sa fac nimic altceva, in special muncit (as in working for money). Daca ies pe afara ma dor ochii groaznic, plus ca nu prea merg drept, iar zilele astea a fost polei. De la citit ametesc ) De data asta insa, a fost complete blank – nu am putut sa scriu absolut nimic, asa ca nici n-am mai deschis laptopul doua zile, pana ieri seara. M-am gandit la o gramada de chestii – pe majoritatea, evident, le-am uitat. Am trecut iar prin toate starile, de la furie la tristete, de la depresie la o mare fericire Citeste mai departe »

Anul asta a inceput putin atipic, adica fara mahmureala. E poate chiar primul 1 ianuarie din ultimii zece ani fara greata si dureri de cap. Am avut o presimtire ca va fi asa chiar din dupa-amiaza de 31 decembrie, cand am iesit dupa bautura Am ajuns pana la urma la concluzia ca nu intotdeauna betia tine de cantitatea de alcool ingurgitata. Mai vroiam sa scriu tot felul de prostii dar le-am cam uitat; chiar la miezul noptii, uitandu-ma la artificii m-am gandit ca ma simt ca la un concert rock cu o trupa pe care astepti sa o vezi live de mult timp, dar cand in final se intampla, te dezamageste un pic. Chiar daca te dezamageste insa, momentul ala cand apare pe scena e moving, e promising si te bucuri ca esti acolo si nu in alta parte.

Cand am iesit ieri de dimineata pe afara m-a socat un Bucuresti adormit, aproape muribund, nu l-am mai vazut de mult asa si a fost misto. Era ca un film horror cu o epidemie, un cacat din asta, in care toti se baricadeaza Citeste mai departe »

Citeste mai departe »

E din nou frumoasa, e din nou tanara. Nu are decat cateva fire de par alb. Si tupeul de a purta parul vopsit negru. E supla si imbracata la moda. Citeste reviste de medicina si am fost mandra de ea tot timpul cat am mers cu trenul, lumea a privit-o ca pe o tipa greu de descifrat. Eu insa o stiam atat de bine… ii stiam mancarurile preferate si actorii dupa care este topita, atunci cand o apuca sa vorbeasca despre barbati.

Am ajuns. Ne-am plimbat prin parc, cat timp nu au fost copii, pe urma ne-am plimbat pe strazi pustii. Ne-am tinut de mana si la un moment dat mi-a luat vata de zahar. Comunicam. Eram mizantroape, sau cel putin asa cred pentru ca radeam impreuna de oameni. Imi impartasea simtul umorului confuz, poate inestetic, in orice caz diferit de cel unanim acceptat. Citeste mai departe »

Here’s this poem by the Mighty Charles :

8 Count

from my bed
I watch
3 birds
on a telephone
wire. Citeste mai departe »

ca si cum toata canicula din lume mi s-a urcat la cap
trec prin camera dintr-un capat in altul cu pasi ametiti
este poate si din cauza ca nu am baut nimic de trei zile

regina orcilor chelalaie din cand in cand si nu isi gaseste locul pe podea
zilele astea sta mai mult pe izopren
chiar si cand bate soarele Citeste mai departe »

…pentru ca uit.
Incepusem sa imi imaginez acum vreo doi ani ca traiesc intr-un vierme urias, cu corpul format din multe multe inele, si ca odata ce iesi dintr-un inel si intri intr-altul iti pierzi o buna bucata din memorie. Deja cand ajungi pe la mijlocul viermelui nu-ti mai poti aminti mai nimic din primele camere ale lui. Si daca cineva ti le-ar povesti, ai asculta totul cu un zambet neincrezator, ca si cum ar fi intamplarile unui strain. Citeste mai departe »