Străzi
De câteva ore plouă ca dracu’. De câteva ore mă plimb prin ploaie. Din pleată îmi curge o apă puțin albăstrie și roșiatică, ploaie amestecată cu vopseaua de păr de pe șuvița albastră pe care mi-am făcut-o într-o seară, parcă nu demult. Roșiatică, pentru că din mănușa de piele ruptă încă îmi mai curge sânge. La început căutam o bodegă deschisă încă. După un timp am uitat însă de ce exact umblu prin ploaie și am continuat pur și simplu să merg, cu țigara aprinsă, care se stingea din când în când, atunci când picăturile aterizau pe vârful ei aprins. Am oprit la un butic și mi-am luat o votcă la 25 de mii. După toate berile de mai devreme, am dat pe gât jumătate de sticlă cu senzația că beau apă chioară, care îmi alunecă lejer pe gât, fără să-mi ardă nimic. Oricum, nu știu dacă mai e ceva de ars în mine.
E vineri seară iar orașul s-a culcat de ceva vreme. Îl vedeai treptat cum se retrage în cochilie, melc obosit și bătrân, parcă rușinat de toate nebuniile și murdăriile pe care fusese silit să le facă peste zi. Nu, nu le făcuse el, asta era scuza lui de fiecare dată. Le făcuseră cei care îi populau antenele, vasele de sânge, pielea umedă și lipicioasă. El doar le tolerase faptele, îi adăpostise (more…)
Millie are destulă forță ca să rămână un personaj reprezentativ în literatura actuală – iar stilul autoarei este simplu, dur, cinic (și foarte blamat de feministe), puțin inocent, pe alocuri intersectându-se cu o poezie la fel de actuală și directă 
Unele intrebari sunt chiar interesante.
Ultimele comentarii