Morgothya

Andrei Mihăilă, un cititor al romanului Sânge satanic, a scris o recenzie tare frumoasa despre carte, pentru care îi mulțumesc mult (iar comparația cu Demonii lui Dostoievski este superonorantă!). O puteți lectura mai jos:

“Acest titlu este o parafraza dupa un citat din romanul Sange satanic, de Cristina Nemerovschi, “Satan loves animals”. Nu stiu daca diavolul iubeste sau nu animalele, dar in mod cert el iubeste oamenii inteligenti si originali care se detaseaza lejer de turmele indobitocite. Nu doar diavolul, ci si Cristina Nemerovschi, autoarea romanului amintit mai sus, care prin literatura continuta in cartea sa de debut face un elogiu al omului ideal, al omului puternic si profund, autentic, acel om pe care nu prea-l mai intalnim in societatea de astazi. E pe cale de disparitie, dar e bine ca macar amintirea lui mai exista in romane…

Am mai multe fragmente preferate din acest roman. Ar fi, in primul rand, genialul “Oameni fara fetze”, o critica fantastica, acida si infiorator de expresiva a omului depersonalizat care bantuie pe strazi, pe care-l vezi la iesirea din metrou, la supermarket sau la diverse corporate parties. Acel om care nu stie pentru ce traieste, care se lasa tarat de suvoi si nici macar nu se cunoaste pe sine. Nu are preferinte nici macar muzicale sau vestimentare.

Mi-a placut extraordinar fragmentul “De ce nu iubim femeile”, cel care m-a indreptat spre Sange satanic, dupa ce l-am citit in revista Kamikaze. Un intertextualism cu trimitere la volumul lui Mircea Cartarescu, caruia ii lipseste negatia din titlu, in schimb. Asa cum spune si scriitorul Stefan Bolea in prefata la Sange satanic, “De ce nu iubim femeile” este mai expresiv decat omologul sau pozitiv intrucat ne atinge pe toti acolo unde ne doare: in frustrarile provocare de diferite exemplare feminine cu care ne-am intersectat.

Si, vai, cata dreptate are autoarea, prin vocea personajului sau masculin, denumit enigmatic prin initiala M.! Femeile, sau o parte a lor (ar spune optimistii) chiar sunt asa cum ne sunt infatisate in Sange satanic. Proaste, superficiale, pline de fite, de falsitate, de prefacatorie, incapabile de iubire, de devotament, de fidelitate fata de o singura iubire si un singur tip. Stim cu totii cat e de greu sa gasesti o femeie care sa nu fie preocupata exclusiv de partea materiala a vietii si care sa iti stea alaturi si la rau, nu doar in clipele fericite si frumoase. In plus, toate aceste atribute feminine ne sunt prezentate in Sange satanic cu un umor debordant! Cred ca pana si o feminista ar zambi la citirea acestui fragment.

Alte cateva fragmente care imi plac monstruos de mult sunt cele cu actiune. Imi place grozav primul capitol, in care cei doi nastrusnici M. (personajul principal) si B. (iubitul lui in varsta de 15 ani; M. este bisexual, o trasatura care in opinia mea ofera complexitate personajului si chiar un plus de carisma… daca suntem cinstiti pana la capat trebuie sa recunoastem ca bisexualitatea chiar e un subiect pe val, atractiv daca e manuit cu dexteritate, asa cum se intampla in Sange satanic) pleaca la o casa aflata intr-un sat de munte, pentru a petrece si a fi singuri. Se intampla o gramada de peripetii pe drum, situatiile sunt descrise cu un umor asa cum n-am mai gasit de mult intr-o carte. In general, scriitura Cristinei Nemerovschi musteste de talent, este imposibil sa nu recunosti lucrul asta, chiar daca sa zicem ca nu esti de acord cu ideile prezente in acest roman sau cu limbajul necenzurat, si el foarte intalnit in carte. Cei doi se imbata, se drogheaza, se cearta, isi bat joc de babe, de maneliste, de o vanzatoare de butic, iau dupa ei o ratza (!), dau peste un popa nebun, peste o vecina la fel, foarte bisericoasa si in final peste o vaca porno. De ce e porno nu spun ca sa nu va stric surpriza!

Mi-a mai placut la nebunie fragmentul in care R. merge la vet sa cumpere ketamina. Trebuie sa recunosc ca un personaj atat de viu si de dramatic precum este aceasta R. nu am mai gasit de mult intr-o carte. Dupa ce citesti cartea iti ramane in minte figura acestei zeite dark, acestei “diavolita mea, lumina mea”, cum ii spune M. spre final. Dupa M., R. mi se pare cel mai reusit personaj al cartii. Dialogurile sar in aer ca dopul unei sampanii agitate. Nerv, fler si multa intuitie are scrisul Cristinei Nemerovschi, care pare ca a convietuit un timp impreuna cu personajele, in mintea sa, si de aceea ii sunt atat de bine conturate incat le asterne genial in paginile romanului. In final, R. obtine ketamina, dupa alte peripetii si trage pe nas alaturi de iubitul sau, iar Sange satanic ne ofera unele dintre cele mai lirice si mai frumoase pasaje cu drogati din literatura romana.

Un alt capitol deosebit, plin de umor si viata, este cel cu calatoria tuturor patru catre Vama Veche (unde altundeva i-ai putea vedea?!). In acest capitol este nuantata excelent deosebirea de structura psihica intre cei patru rebeli, teribilisti si filozofi si restul lumii anoste, plictisite si plictisitoare cu care n-ai vrea sa fii nici macar vecin de compartiment pe tren. Iar avem parte de aventuri, babe pudice, bere luata din mers de la butic din gara, nas (controlor) si asa mai departe…Ba chiar avem si o scena de sex in grup, reusita. Reusita scriitoricesc, ma refer, caci altfel, in practica, ea nu e dusa pana la capat, fiind intrerupta de apropierea de orasul Fetesti, de unde B. trebuie sa coboare si sa ia un pet de bere.

Umor si lirism, lirism si iar umor. Un mixaj dozat perfect. Un roman haotic, adanc, nebun, in mod cert care ii deranjeaza pe unii. Da, nu este pentru toate gusturile. E doar pentru oameni inteligenti, culti, with no heads in their asses. E recomandat oamenilor cu spirit de auto-ironie, pentru ca e aproape imposibil ca mizantropia lui M. sa nu te atinga si pe tine si sa nu te regasesti intr-un portret deloc flatant pe care acest metalist il face pe buna dreptate aproape tuturor categoriilor sociale.

Inchei cu o singura concluzie: Sange satanic e cea mai buna carte de literatura citita de mine din 2006 incoace!!! In 2006 am citit Demonii de Dostoievski si am fost marcat bine de tot…iar astazi, in 2012, ma intreb daca Sange satanic nu ar putea sta pe raft si in sufletul meu alaturi de titanul literaturii ruse. Sange satanic este echivalentul Demonilor, versiunea actuala, filozofico-metalista.”