ce-i poezia naspa

Habar n-am. Insa, cateodata, cand ma plictisesc, ma uit la “creatiile” afisate cu mandrie pe forumurile site-urilor de metal de la noi. Intotdeauna sunt o sursa de ras, uneori e mai sigur sa intri pe topicul cu Creatii personale decat pe ala cu Bancuri sau pe ala cu Poze cu utilizatori.

Iaca si de ce.

O domnisoara, sedusa si – n-ai ce alta concluzie sa tragi de aici – abandonata cu cruzime, a compus o poezie. Poezioara suna cam asa:

incerc cu disperare sa te gasesc
dar cu dezamagire doar praf gasesc
intr-o lume ce mi-a fost data
iar fata cu lacrimi de sange mi-a fost udata

plang si ma sting cand observ ca nu pot sa te ating
ca esti mort si…
si totul se stinge in preajma mea
cand vad ca si tu mi-ai spulberat dragostea….

Domnisoara dovedeste o predispozitie pentru forma clasica a poeziei, insistand sa se exprime in versuri. Pentru ca uneori e greu sa gasesti cuvinte care sa rimeze, ea a gasit si o solutie mai comoda: in loc sa cauti doua cuvinte care sa rimeze, il folosesti pe acelasi de doua ori Partea misto e ca poeziile astea nu sunt postate de forumisti intr-o doara, intr-un oarecare moment de slabiciune. Autorii lor simt ca, printr-un gest de suprem altruism, si-au iluminat colegii cu aura magica a gandurilor si impresiilor lor. Isi apara salbatic “creatiile”. Iata inca un exemplu de poezie foarte haioasa:

privesc catre cer si vad un abis ciudat
oare sunt eu s-au m-am schimbat?
nu stiu..poate ar fi mai bine sa incerc altceva
sa las draq totul deopare si sa termin cu seringa…
nu stiu ce am rezolvat cand m-am taiat, s-au am fumat
lumea parca nu mai e cum o stiam
a devenit mai ciudata sau yo sunt de alt neam…
ce s-a intamplat cu fericirea?
unde o gasesc?
defapt ce sa mai gasesc cand nici macar nu pot sa o intalnesc…

tematica e oarecum mai interesanta ) pentru cine reuseste sa treaca peste greselile de gramatica…

Din nefericire, manelele sunt atat de prezente in viata de zi cu zi, incat isi fac loc si in poezie. Iata ce scrie o rockerita:

ncerc peste toate sa trec
dar obtin doar un eshec
incerc sa ma schimb in altceva
dar degeaba incercarea devine moartea mea

incerc sa ma prefac in negrul din inima ta
ca sa pot ajunge cat mai aproape de viatza ta
incerc a fi altcineva pentru unu care nu si da seama de dragostea mea

Partea cea mai grava e ca toti ‘poetii’ de mai sus nu au scris in joaca, nu au scris la bere, la rockoteca, nu au au scris pe buda. Au impresia ca au compus capodopera vietii lor si au de gand sa asasineze vreun biet editor al unei reviste culturale cu astfel de dejectii.

O alta poetesa romantica, fana eminescu bineinteles, anunta:

totul capata luciri de cristal
in a noptii vesnica speranta
in a mortii neuitata dorinta
iar seninul fosnet al opalului din neguri
te atrage, te imbie… te adoarme in veacuri
si atunci raman
din nou eu, din nou neatinsa
mereu suferinda, plapanda fiinta
astept
a noptii chemare, a mortii zare
astept
si atingerea divina a sufletului tau
creandu-mi amintirea negraita a candidei palori

Finalul, cel putin, e peste masura de original.

Altii isi dau seama ca nu se pricep sa insire versuri la nesfarsit, si incearca sa fie cat mai succinti:

Alerg in cercuri ca un nebun
Incerc sa-ti strig sa-ti spun ce simt
Si vreau sa vezi ca nu te mint

Mie imi lasa impresia de manelist turbat, nu stiu )

Unii au, ce-i drept, talent la peisagistica:

Ploua peste tot
Afara, inauntru si in mine
Ploua fara oprire

cerul e negru si innorat
De cateva zile
Razele solare s-au contopit cu norii,
Imbibate-n apa

Un alt fan al poeziilor rimate scrie:

Incerc sa vad ce simt acum,
Dar tot ce vad si simt e scrum
Iar lumea-ntreaga-mi sta in drum…
Incerc sa fug, incerc sa tip
Dar nu mai pot sa fac nimic
Si sufletul mi-e mic

Ce au in comun pana acum toate creatiile de mai sus? Poate faptul ca autorul incearca sa epateze? Poate ca este atat de evident ca scrie pentru altii? Sau poate faptul ca alearga dupa forma si uita de ce mai scrie? Sau poate, pur si simplu, ca sunt persoane superficiale, care nu au mai nimic de spus.

O poezie un pic mai draguta ii apartine unui rocker ceva mai in varsta:

Mai scriu acum un ultim vers,
De`aceasta data`l scriu din mers,
Mai e putin si zi va fi,
Mi`e teama ca ma voi trezi,
Un vis c`a fost voi dovedi,
Un vis frumos, un vis in doi,
Un vis etern doar pentru noi …

Intrebarea e de ce ai scrie chestii din astea daca oricum exista destule piese folk care se pot canta intr-o seara ghei cand stai cu chitara la foc pe munte.

Un alt artist isi face un portret pe scurt:

am sperat si am iubit/dar astazi sunt nefericit/tu cu altul ai plecat/si pe mine m-ai uitat/ zbier si urlu si distrug/dar parca nimic nu mai are rost/am ramas singur si prost

O alta fana eminescu, de data asta foarte indragostita:

Am obosit alergand dupa iubire
si totusi picioarele mele continua sa mearga.
Intr-un final m-am oprit…
si chipul pe loc mi s-a incalzit
Am privit in jur si nimeni nu era alaturi
M-am uitat in sus si te-am vazut…
Doamne ce luminos esti!

Asta probabil era pentru luceafar. O alta eminesciana parasita scrie:

ai zburat peste blocuri/te-am strigat sa ma iei cu tine/dar tu esti unic, esti singur/nu bagi in seama muritoarele ca mine/ unde te-ai dus, de ce ai plecat?

Noroc cu satanistele care mai salveaza cate ceva :

Cadavre,sange, Ajutor!
Iubire,ura simt ca MOR!!
Nimic, mereu sau niciodata
Nemurirea infernala deloc profanata
Cade..cade..cade

Efectul e insa distrus de o alta romantica:

Sunt ca o pisica cu 9 vieti…
ma intreb cate vieti voi avea eu?!
Comorile din suflet ma fac mai puternica
dar din cauza soarelui
sufletul e patruns de dezamagire…

Comorile din suflet suna sublim )

Iaca una care ar merge pe dance sau etno-pop:

tu esti departe,
nu-ti pasa, esti rece…
te uiti dupa vise,
traiesti prin visare,
nu-ti pasa de mine si asta ma doare
cand tot se darama, si sufletu moare

Si:

Cu demonii ma joc
Si…incredibil…nu iau foc

E misto de ei, cel putin nu sunt oripilati cand se uita la televizor

Nu puteau sa lipseasca nici cliseele emo; asta e prea tare, asa ca o redau integral:

De ce trebuie mereu
Sa te simti singur…
Fara nimeni,
Rupt de lume , de toate
Ca si cand nieni nu te vrea
Ca si cand…toti sunt impotriva ta
Si nimeni nu te intelege
Nici chiar tu.
De ce sa te mai chinui?
Toti te fac sa suferi
Toti sunt tot o apa si un pamant
Mereu cu doua fete
Dar totusi…ce sa zic
Nimeni nu e perfect
Nici chiar eu
Viata e grea
Dar trebuie sa o traim
Dupa furtuna mereu iese soarele,
Si dupa o lacrima mereu vine un zambet
Zambeste indifferent de ce se intampla
Traieste-ti viata
Profita de orice clipa

Astea sunt doar cateva, ca la un moment dat m-am plictisit si m-am oprit din citit. Toata lumea copiaza pe altcineva, fie ca e vorba despre formatia preferata sau poetul preferat, toti uita ca poezia inseamna in pirmul rand sa scrii despre tine. Pana la urma, daca autorii lor le recitesc cu placere, cred ca e ok. Sau nu, poate e si mai rau. Dracu’ stie.

Printre toate plagiaturile, cliseele, manelismele, dulcegariile, chestiile cuminti, gretoseniile feminine, am gasit si o poezie care cat de cat merge. Ar mai avea imperfectiuni, dar cel putin cel care a scris-o vorbeste despre propriile senzatii, sau asa pare la prima vedere. Si nu seamana nici cu blondy, nici cu guta.

LE: La a doua recitire, mi-am dat seama ca si asta e naspa )

O macabra silueta apare…
Desfranare, desfranare.

Nerabdare, ispita incatusata intre patru pereti,
Sicriul al timpului si al neimplinirii, lacas al vesnicei dezamagiri.
In el un suflet astepta zorii noptii de joi.
Trei strigoi, trei lipitori, viata imi seaca din vine.
In zadar cu lacrimi in ochi speri ca timpu-i omoara,
Crudul adevar iti arata ca-n fata ta pe-al patrulea-l declara.
Trei strigoi, trei lipitori, stapanul nu-i omoara.
O! dulce nepasare, rece stapanul iti arata…
Si esecul timpului, profanarea eului, tu mergi inainte, dar eu fac primul pas…
Inauntru o usa se tranteste, se inchide sangerand si mai moare un glas,
Sufocand amarul(amorul) intr-un colt al sufletului,
Caci urletele trebuie oprite sau mai slab auzite.
Delimiteaza o fina linie, soseaua intre dragoste si ura
Volanul de spini, neimblanzit, o cotitura va face
Si-n ambele parti, de un zid te vei izbi… nu-l poti ocoli!
Iar vacarmul nu trebuie oprit, nici spus, nici auzit…

Asa ca, se poate. Si nici nu trebuie sa te chinui prea tare. Doar ca unii, pur si simplu, orice ar face, nu-s poeti.