“Care te bagi bă să mergi la sataniștii ăia de Aerosmith?”
Ne crăcănam de râs zilele trecute uitându-ne la partenerii media de pe afișul concertului Aerosmith. Ce-i drept, chiar e de senzație – Elle, Avantaje, Viva, Acasă, Eva, Popcorn, Joy, Cosmopolitan, SoFresh… și sigur am uitat vreun pitzi glossy magazine din ăsta. Din nefericire, știu foarte bine cum stau lucrurile – cu câteva zile înainte de concert, șefii vin cu vreo 10 invitații (chestie mai stupidă nici nu se poate: organizatorii dau un număr de invitații în funcție de cât de cunoscută e fițuica respectivă, nu în funcție de profilul ei – astfel încât, în cazul în care vor acreditare, CanCan și Libertatea vor primi cele mai multe invitații) și întreabă: “Care te bagi bă să mergi la sataniștii ăia de Aerosmith (sau AC/DC, Metallica, Manowar, Whitesnake, Maiden, plm)?” Pitzi se codesc, fac ședință în care se sfătuiesc cu ce să se îmbrace, dau o tură prin mall ca să își achiziționeze o ținută ROCK (neapărat cu paiete) și în final se hotărăsc să accepte acreditările.
Ajung și la locul concertului (la “locație”), firește, cu taxi-ul, nu te duci la un eveniment pe picioare sau cu troleul, se oripilează (“L-ai văzut fată pe ăla? Avea un cercel în nas și unu în buză”, “Ia uite la aia câte lanțuri are!”), își iau o apă minerală (se ceartă cu vânzătorul că n-are și apă plată) și se pun pe depănat bârfe din redacție. Se duc să se pișe, se oftică că sataniștii nu le lasă în față deși sunt fete atât de finuțe care merg constant la sală, se întorc, își mai iau o apă minerală, discută vreo juma de oră despre proasta organizare care nu a prevăzut și apă plată, după care încep să se impacienteze și să sune la taxi-uri, de teamă să nu rămâne neplecate și vreun satanist să le acosteze/jefuiască/bată/fută/dea muie. A, și parcă mai era ceva… da, fată da ce repede s-a terminat concertul ăsta, n-am înțeles nimic din el, a fost cam nașpa. Da, fată, mâine scriem împreună o cronică și ne luăm de organizatorii ăștia neterminați, auzi, tocmai apă plată să nu bage… Da, și la budă ce înghesuială era fată… Auzi, da de unde știm cum se cheamă formațiile care au cântat? Păi ne uităm pe afiș.



