secundo

Despre moarte

E trist că cei mai mulţi oameni au nevoie să li se întâmple o tragedie imposibil de ignorat sau chiar să le moară cineva apropiat pentru ca să îşi dea seama cât de incredibil şi de nepreţuit e faptul că sunt vii. În realitate, ar trebui să ştim în fiecare secundă că suntem norocoşi că suntem în viaţă, să simţim asta. Dimineaţa, la prânz, seara, târziu în noapte, în mijlocul celorlalţi sau când suntem singuri, când citim, în somn, în timp ce aşteptăm metroul, MEREU.

Întotdeauna am zâmbit, cumva cu milă, când am văzut oameni lipsiţi complet de conştiinţa morţii, ba care nici măcar nu înţelegeau moartea atunci când li se întâmpla altora. Li se părea un lucru banal, ca şi cum ţi s-ar fi dezlipit talpa tenişilor ieftini, un lucru de care poţi face liniştit mişto, că doar altora li s-a întâmplat, nu ţie, ce naiba.

Şi, la polul opus, nu mi-au plăcut niciodată decât acei oameni care simt că sunt fiinţe muritoare în fiecare clipă din viaţa lor, care se gândesc la moarte şi o cunosc la fel de bine ca pe maidanezul din faţa blocului. Oamenii care trăiesc fiecare zi ca şi cum după ea n-ar mai fi nimic. Cred că eşti cu atât mai om cu cât ştii mai bine moartea şi cu cât eşti mai conştient că într-o zi vei muri şi tu.

Probabil că şi vouă vă povesteau bunicii că pe vremea războiului, cu multă moarte în jur, ajungeau să se simtă foarte vii, să aprecieze mai mult gustul vieţii şi să trăiască mai intens. Dar adevărul este că, pentru oameni, n-a fost niciodată pe lume altceva decât război. Să fii viu e un război în sine. Război cu tine însuţi, războiul cu ceilalţi; războiul cu cei pe care-i iubeşti, războiul cu cei împotriva cărora te revolţi. Războiul cu lumea în care te afli. Războiul cu timpul.

Iar moartea e ceva ce poate veni în orice zi, la orice oră.
O las pe Dora din Păpuşile să zică mai departe, că ea zice mai bine:)

„Am înţeles că poţi muri întotdeauna în cu totul alte feluri decât alea pe care le suspectezi tu. Poţi muri dimineaţa, când te trezeşti plin de entuziasm, de energie, gândindu-te că e ziua ta, că te vei întâlni cu cel sau cea pe care îi iubeşti, şi, din neatenţie, aluneci cu covoraşul pufos din baie. Pici cu ceafa pe marginea căzii. Te loveşti şi mori. Poţi muri când eşti într-un hotel de cinci stele, departe de casă, la o conferinţă inutilă prin ea însăşi, dar care te-a făcut să vizitezi locuri noi – cobori în subsol unde este baia, deschizi o uşă căutând întrerupătorul ca să aprinzi lumina, şi bagi din greşeală degetele în priză, în schimb. Te curentezi şi mori. Poţi muri când ai fost la piaţă şi ai cumpărat toate ingredientele pentru zacuscă. Simţi deja în nări mirosul plăcut de vinete coapte, te bucuri de toamna asta care îţi aminteşte de copilărie, şi te opreşti la marginea trotuarului pentru a pune ceva mărunţiş în poala unei bătrâne care îţi aduce aminte de bunica ta. Un camion condus de un şofer mahmur intra peste bordură, te loveşte, te târâşte metri întregi, izbitura dizlocă şi amestecă totul în tine. Şi mori. Poţi să mori când mergi fără griji pe stradă, fluierând, cu un covrig cu susan în mână, şi, de la etajul zece al unui bloc, o jumătate de balcon decide chiar atunci că a venit vremea să nu mai continue lupta cu gravitaţia. Îţi cade în cap şi mori.

Poţi muri în seara zilei în care ai intrat la facultate. Ai băut o bere, două, ca să sărbătoreşti evenimentul, şi acum te întorci pe o stradă întunecată la rudele care te-au găzduit în Bucureşti pe durata admiterii. Un cocalar te vede şi i se pune pata să-ţi fure telefonul. Ia de pe jos o sticlă goală şi ţi-o sparge în cap. Se aude un sunet ciudat, după care nimic. Şi mori. Cu mobilul în geantă, unul vechi, depăşit, pe care cocalarul de abia va lua 50 de lei, la piaţă…

Poţi muri când ajuţi copii să treacă strada, când donezi bani, când asculţi din milă povestea plictisitoare a unei bătrâne care s-a lipit de tine pe o bancă, în staţia de autobuz. Poţi muri în timp ce dai locul în transportul în comun, în timp ce urci scările, în timp ce mănânci un măr. Poţi muri alergând pe bandă, poţi muri în timp ce îţi cumperi bocanci noi şi te bucuri că au numărul tău. Poţi muri în timp ce plăteşti întreţinerea sau în timp ce repari televizorul părinţilor tăi. Poţi muri în timp ce acoperi un coleg care a şters-o mai devreme de la muncă. Poţi muri la înmormântări, la botezuri, la nunţi, la majorate. Poţi muri la şedinţa cu părinţii. Poţi muri ascultându-ţi albumul preferat.

Asta le repetam, iar şi iar. Că poţi muri oricând. Că asta e ceea ce am înţeles eu din ce a păţit Luna. Că moartea e absurdă şi mai mereu ironică. Şi e doar o durere surdă, enormă şi inutilă – niciodată nu serveşte la ceva.

Dar nici măcar nu e cel mai înspăimântător lucru, gândul ăsta că poţi muri oricând, făcând lucrurile care deja sunt rutină pentru tine. Cel mai înfricoşător lucru este că aceia pe care îi iubeşti nu au venit cu un termen de garanţie în alb, pe care-l poţi stabili tu, ca să-i ai mereu lângă tine. Au venit cu un termen de garanţie ascuns, pe care tu nu-l poţi citi, oricâte substanţe colorate ai turna peste el. Un termen pe care nimeni nu-l ştie. Gândul înspăimântător este nu că tu poţi muri oricând, ci că ei pot muri oricând. Că nu poţi şti niciodată pentru cât timp îi mai vei avea cu tine. Şi le-am spus, cu riscul de a părea fie patetică, fie a-i jigni: staţi cât mai mult cu ei, faceţi tot ceea ce vă trece prin cap cu ei. Spuneţi-le tot ce simţiţi, cumpăraţi-le toate cadourile pe care le păstraţi pentru mai târziu. AZI. Acum. În clipa asta. Plecaţi cu ei în excursii, arătaţi-le locuri noi, faceţi-i să simtă în fiecare noapte, înainte de a adormi, că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lor. Daţi tot ce aveţi pentru ca ei să nu aibă regrete – pentru ca ei să spună, în fiecare seară: dacă asta ar fi fost ultima zi din viaţa mea, ştiu că aş muri fericit. Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să-i ajutaţi să devină tot ce pot fi ei mai bun. Oamenii nu pot fi fericiţi decât aşa. Mă rog, oamenii care contează.”

drinking

, , , , , , , ,

2 Responses to Despre moarte

  1. Gabriela 01/12/2015 at 6:09 pm #

    Ideea de a trai fiecare zi de parca nu ar mai fi nimic dupa nu mi se pare atat de rea, doar ca nu trebuie implicat termenul „moarte” in aceasta, ci pur si simplu sa te gandesti ca trebuie sa faci in fiecare zi ceva mai mult decat ai facut ieri, sa te simti mai bine. Timpul e foarte limitat si cu cat inaintam in varsta, cu atat ne permitem sa facem mai putine lucruri.

  2. valkyrie 02/12/2015 at 10:55 pm #

    Te iubesc, zeiţă.

Lasă un răspuns