secundo

Epopeea lui Un Prost (Ep. 1) – Cum plăteşte Daniel Cristea-Enache în natură

Pe Un Prost, cunoscut şi cu numele de Adrian Pop, îl ştiu de ceva vreme, aş zice chiar destul de multă.

De fapt, pentru el, se pare că a fost dragoste la prima vedere, pentru că, atunci când m-a abordat pe internet pentru prima dată (tocmai publicasem Ani cu alcool şi sex, deci prin 2012), ştia uluitor de multe lucruri despre mine. Când îmi schimbasem ultima dată nuanţa părului, câte fermoare are geaca mea de motor, în ce cartier locuieşte mama, ce culoare aveau şosetele pe care le-am purtat în bocanci la ultima lansare, când este aniversarea căsătoriei mele şi altele. Când m-a abordat pe net prima dată, nu s-a dat de gol chiar de la început cu obsesia lui pentru mine, ci doar s-a făcut de râs.

Iată cum.

Un Prost făcea, pe atunci, ceea ce ştie el cel mai bine să facă şi face şi în prezent – stătea cu un pseudonim oarecare pe un site literar, îşi publica labele poemele penibile, şi aştepta ca cineva să se îndure să-l recomande, să-l publice şi să-l facă celebru. Aşa cum mi-a mărturisit, de 25 de ani încerca să publice un volum de versuri. După cum unii dintre voi ştiţi, site-urile astea au şi încăperi mai puţin aerisite, denumite Atelier, unde autorii mai săraci cu duhul îşi pot posta creaţiile, pentru ca restul utilizatorilor să le evalueze. Evident, aceste Ateliere nu sunt utile nici autorilor săraci cu duhul, care în veci n-ar putea să-şi îmbunătăţească scrisul, de care n-ar fi trebuit niciodată să se apuce, la fel cum nu sunt utile nici celor care îşi bat pula de autorii lipsiţi de talent – nici ei nu devin neapărat mai buni râzând de ăia mai nefericiţi. Sunt, în schimb, o mină de aur pentru proprietarii acestor site-uri. De ce? Pentru că autoraşul nefericit care şi-a postat labele poemele penibile o să intre de 12.483 de ori într-o zi, să vadă câte stele i s-au dat, dacă s-a luat cineva de el, dacă i-a pus Dumnezeu mâna în cap şi laba lui poemul lui penibil a ajuns la Texte Recomandate. Cum plictiseala e mare pe net, se va găsi un altul care să-i scrie, sub labă poemul penibil: “eşti praf… nu se mai scrie aşa de la 1200 toamna… mai citeşte şi tu o carte”. Autoraşul va veni, cu o falcă-n cer şi una în pământ, să-i dea replica: “Eu nu vreau să scriu ca pornografii de azi! Ce ştii tu despre arta adevărată?!!!”… Şi, de acolo, spectacolul e gata. Avizi de cancan, vor sări şi alţii, să se alăture uneia dintre cele două tabere. Şi, uite aşa, se fac tone de vizualizări, se mai intră şi pe alte pagini – că doar nu poţi ataca un om în necunoştinţă de cauză, trebuie să vezi ce postează şi ăla… şi tot aşa. Proprietarul site-ului îşi freacă mâinile, plin de entuziasm. În afara afişărilor generate de frustrare, altă utilitate nu au aceste Ateliere.

Ei bine, iar Un Prost era chiriaşul permanent al tuturor acestor părţi întunecoase ale site-urilor literare. Într-un loc îl chema modigliani, în altul adip, în altul rutten. Însă, ca orice şobolan obişnuit să se ascundă numai în pivniţă, bietul om nu ştia că site-urile acelea literare pe care îşi făcea veacul aveau şi o parte curată, la lumină – un loc unde erau publicate ştiri culturale. Ei, şi în momentul în care unul din site-urile parazitate de el a publicat ştirea că mie mi-a mai apărut o carte, ştire însoţită de un fragment din acea carte, bietul Un Prost a confundat SITE-ul cu Atelierul. Şi a început să-şi dea cu părerea. Că vai, pornografie. Vai, abuz de alcool şi droguri. Vai, promiscuitate. Vai, generaţia de azi. Vai, prozatoarea nu scrie bine, că foloseşte şi expresii în engleză, ca puştimea de azi, despre care scrie; idolul lui – Sandra Brown – scrie incomparabil mai bine. Sărmanul Un Prost, ca orice prost, avea impresia că orice fragment de proză în care apar şi înjurături este automat fragment de roman erotic. Fiindcă lui i se scula la înjurături şi astfel trăgea concluzia greşită… dar, mă rog, asta aveam să aflu mai încolo.

Adrian Pop_3

Indiferent ce ştire ar fi publicat site-ul respectiv – putea fi despre Dostoievski, despre Sofocle sau despre Shakespeare –, Un Prost s-ar fi comportat la fel ca-n Atelier. I-ar fi explicat lui Dostoievski că n-a construit prea bine conflictul ăla şi l-ar fi apostrofat, trei ore mai târziu, că e arogant şi nu vine să-şi apere opera. L-ar fi certat, cu spume la gură, pe Shakespeare, că a făcut mult prea previzibil finalul din Romeo şi Julieta. Ar fi cerut să fie banat. Ar fi făcut o petiţie, supărat că astfel de “mediocrităţi” sunt pe prima pagină a site-ului, în timp ce el…

Mna, şi, ca să n-o mai lungim, am făcut mişto de el, un mişto să-i zicem ceva mai fără menajamente, iar jumătate de zi după bietul Un Prost îşi ştergea contul. Evident, proprietarul site-ului mi-a mulţumit, ba chiar mi-a dat şi-o bere. Îl scăpasem de-o căpuşă din cale-afară de enervantă. Şi nici nu aducea vizualizări, că lumea se convinsese deja că-i un bou şi se obişnuise să-l lase să schelălăie singur, în fundul cel mai întunecat şi necălcat de picior de om al Atelierului.

Şi atunci, buf!, s-a declanşat totul. Cred că ăla a fost momentul în care Un Prost a reuşit să accepte că are o obsesie pentru mine. Dacă înainte de momentul ăsta avea 40 de conturi, pe diferite site-uri literare, după treaba asta şi-a făcut peste 500. Oriunde apărea o ştire despre mine, venea şi Un Prost, cu 25 de nickname-uri, să spună că aşa ceva nu se poate. Când apărea un anunţ că am luat un premiu, Un Prost zbiera din toţi rărunchii, de bieţii oameni ajungeau să-l baneze de milă, să nu-şi dea sufletul pe acolo. Dacă era o poză cu mine cu părul lung, Un Prost se străduia să-i convingă pe oameni că eu sunt în realitate cheală. Dacă cineva mă lăuda că merg cu autobuzul, Un Prost comenta că m-a văzut urcând în metrou.

Peste 70 la sută din comentariile în care cineva mă înjură pe mine, persoana, şi nu cărţile, pe orice site le-aţi întâlni, sunt scrise de Un Prost.

adrian-pop

Ştiam de fiecare dată când e el, ascuns după câte alt nick, toate la fel de lipsite de imaginaţie. Culmea, posta ÎNTOTDEAUNA de pe acelaşi IP :D :D Şi se mira teribil când mă prindeam că e tot el. Îi alimenta bănuiala că sunt o nenorocită de vrăjitoare. Era banat de pe un site, apărea pe altul. Din fericire pentru el, avea unde, pentru că despre mine se scria mult în perioada aia… Şi începuse deja să se dea de gol, în sensul că toţi cei care-l citeau îşi dădeau seama că omul are o atracţie bolnavă pentru mine, o persoană care nu făcuse decât să-l batjocorească, încă de la început, pe drept. Individul făcea multe referiri fizice, şi se vedea că e atent la toate detaliile, o atenţie cu totul sărită de pe fix, pe care nici cel mai înfocat fan al meu n-ar fi putut s-o aibă – credea că agrafa maro pe care am avut-o în păr la lansarea Pervertirii ar fi trebuit să stea mai jos cu doi centimetri, pentru ca fruntea mea să fie doar parţial acoperită de şuviţe rebele; că geaca dintr-o poză de la munte n-ar fi trebuit să fie doar până deasupra fundului, ci un pic mai lungă, fiindcă exista pericolul să mă tragă curentul. Credea că ar trebui să port anumite culori şi să fug de altele, care îmi fac tenul să arate şters.

A, da, şi încă ceva căcător de caraghios: Un Prost încerca să scrie ca mine. Luând doar ce înţelegea el din scrisul meu. Rezultatul? :D Aici: http://www.poezie.ro/index.php/prose/13987090/Pu%C5%A3ulica_mea_satanic%C4%83

Totul a culminat cu un comentariu al lui, aparent banal, cu nimic diferit de altele de până atunci, la fel de isteric şi amuzant, în care îmi vorbea despre o eşarfă verde pe care aş fi avut-o eu la gât, la nu ştiu ce lansare. Stai aşa, pula mea, mi-am zis atunci, dar eu NU am, în tot dulapul meu cu ţoale, nici măcar o eşarfă verde. Să vezi că Un Prost a luat-o şi mai tare pe ulei, bătrâneţea, m-am gândit… Pe naiba, nu. Un Prost avea dreptate! Avusesem o eşarfă verde, culeasă de la cineva, la prezentarea unei cărţi care nici măcar nu era a mea, eşarfă din care se vedea o bucată mică-mică-imposibil de mică într-un colţ de poză. Atunci mi-am dat seama pe bune că e ceva din cale-afară de greşit la Un Prost. E îngrijorător când cineva e la curent cu detalii legate de tine pe care nici măcar tu nu le ştii… cu atât mai mult cu cât acel cineva susţine public că te urăşte din tot sufletul. Laba e firească, mi-am mai spus, chiar şi când eşti trecut de 55 de ani… dar totuşi e nevoie de un jap peste botic.

laba

Şi atunci, ţin minte, i-am răspuns ceva mai sincer lui Un Prost. Iar şi-a şters toate conturile. Dramă.

Avea şi nişte amice, alea care apar în Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes cu numele de Doamna încrucişată Alina Mihai şi Varvara Veronica Vagonet. Am mai scris şi despre ele, pe ici, pe colo (http://www.morgothya.ro/gospodinele-cu-forum-privat-si-repulsie-fata-de-organe-sexuale-vor-sa-saboteze-lectura-din-ani-cu-alcool-si-sex.html). Le-a băgat pe alea la înaintare, au sărit cu toată furia şi frustrarea date de menopauză: că ai clonat criticii, că să-ţi fie ruşine, că ai nenorocit tineretul, că ai condamnat România la o criză morală până la sfârşitul timpului, când păsări cu gheare de fier se vor năpusti bla-bla.

Când drama lui Un Prost a trecut de punctul culminant, după câteva luni de tăcere, deja uitasem că vreodată Adrian Pop a existat pe faţa pământului. Dar… ce să vezi?! Omul nu stătuse degeaba. Ce făcuse el în timpul ăsta?

Staţi jos, da? Bun aşa.

Inventase nişte citate. În proză.

Oarecum banale, cu nimic strălucit, dar nici din cale-afară de aiurea. Citate gen: “Mama îl ceartă pe copil.” “Am terminat de băut şampania.” “S-a dus la magazin şi a cumpărat ţigări.” Şi sărmanul Un Prost le postase prin diferite locuri ca FĂCÂND PARTE DIN ROMANELE MELE. Nu făceau. Nu erau, aşa cum am zis, nici greşite, sau trăznite, sau în vreun fel, astfel încât să creeze o impresie proastă asupra cărţilor mele, cum şi-ar fi dorit sărmanul. Oamenii treceau peste: “Ok, şi?…” – asta era întrebarea de fiecare dată. “Dă-ne altele mai relevante, să ne prindem dacă ţi-a plăcut sau nu cartea”, îi cereau alţii. “Cum aş putea din două cuvinte alăturate să-mi dau seama dacă un roman e bun sau nu?!”, îi ziceau cei mai inteligenţi dintre ăia care dădeau peste căznelile lui.

Totul s-ar fi terminat aşa, într-un nor de praf şi frustrare a lui Un Prost, dacă românii n-ar avea această trăsătură absolut dezgustătoare de-a arăta cu degetul spre lucruri pe care nu le înţeleg, sau de a sări ca muta la fermoar la orice informaţie care li se prezintă, fără să îi preocupe ce e adevărat şi ce nu. M-am trezit, peste noapte, că internetul a fost invadat de aceste citate inventate, peste tot prezentate ca fiind ale mele. Un idiot pe care-l ironizasem pentru limbajul lui de lemn în care scria cronici literare (http://cristinanemerovschi.ro/cum-a-murit-in-praf-dragonul-sau-de-ce-nu-l-poti-lua-in-serios-pe-criticul-literar-roman), Dan-Liviu Boeriu, a sărit imediat să preia acele alăturări de cuvinte născocite de Un Prost şi să umple Facebook-ul cu ele. Zicea el că astfel, prezentând nişte banalităţi false, automat stilul lui, ironizat de mine, n-o să mai fie cel al limbajului de lemn. Vechea regulă de aur a şcolii comuniste – discreditează-ţi adversarul, născocind minciuni, şi atacul lui la adresa ta te va durea mai puţin. Răspunsul halucinant al lui Dan-Liviu Boeriu, atunci când a fost întrebat cum de ştie că acele citate fac parte din cărţile mele, după ce recunoscuse că nu a citit niciuna din ele, a fost… “le-am primit pe mail de la Adrian Pop, sigur că sunt adevărate!!!!”.

boeriu am primit pe mail

Ups…

De la Dan Liviu Boeriu le-au preluat alţi nebuni, supăraţi pe mine fie că nu-i ajutasem să-şi publice labele poemele penibile, fie că nu ieşisem cu ei la o cafea, fie că aveam cărţi citite şi discutate, fie că… Motive se găsesc mereu. Logic, pe oricare din ăştia i-ai fi întrebat: “Ok, şi ce demonstrează citatele astea? Chiar şi dacă ar fi din cărţile fetei, CE-I CU ASTA?!”, răspunsul ar fi fost identic cu cel oferit de Dan Liviu Boeriu: “Nu ştiu, aşa le-am primit pe mail!”.

Şi totul s-ar fi oprit iar aici, cu “citatele” false, la care eu am râs, oamenii cu creier au râs de Un Prost, am mai băgat şi pe Facebook câteva labe poeme penibile de-ale lui, s-a râs enorm… S-ar fi oprit, dacă Un Prost nu ar fi avut tupeul stupid (…nebun, ordinar? habar n-am care-i adjectivul mai potrivit aici) să-i ceară lui Daniel Cristea-Enache să-i dea voie să se logheze cu numele paginii Literatura de azi şi să mă înjure, aşa cum un instalator îţi cere să-i dai de pe numărul tău un telefon fostei lui amante şi s-o iei la pulă, metaforic vorbind, ca plată în natură atunci când nu ai bani să-i plăteşti reparaţiile chiuvetei… Cum a avut tupeul ăsta? Simplu – el i-a desenat site-ul Literatura de azi :) Iar răspunsul lui Daniel Cristea Rafală Automata Enache n-a fost cel al unui om decent, cum poate v-aţi fi aşteptat, ci… Dar despre cum VINDE Daniel Cristea-Enache, pe doi poli, scriitori pe care înainte îi pupase pe toate părţile… despre asta într-un episod viitor!

Acum, dacă vă vine să credeţi, toată povestea de mai sus a fost doar o introducere, ca să vă arăt cum l-am cunoscut eu pe Un Prost, şi, parţial (fiindcă despre asta vom mai vorbi), cine este Un Prost. Despre altceva este articolul ăsta. Despre cum criticul literar Daniel Cristea-Enache este atât de zgârcit şi de lipsit de principii, şi atât de batjocoritor faţă de literatură, încât plăteşte în natură oamenii care îi fac servicii, în loc să-i plătească cu bani. Le oferă servicii literare, în locul banilor, bătându-şi joc, în felul ăsta, atât de literatură, cât şi de acei autori care chiar ştiu să scrie. Bine, şi de reputaţia lui de critic literar, dar pe aia a pierdut-o oricum de mult.

De multe luni, oameni care ştiu cu ce se mănâncă poezia sunt foarte oripilaţi că labele poemele penibile ale acestui chinuit de soartă, Adrian Pop/Un Prost, apar NONSTOP ca recomandări ale lui Daniel Cristea Rafală Automată Enache pe site-ul Literatura de azi, pe prima pagină, la secţiunea care chiar aşa se cheamă: Recomandări. Cum naiba e cineva atât de nebun încât să-l recomande pe distrusul ăsta, s-au întrebat mulţi. Hm, nu e nebunie, de fapt, e pur şi simplu zgârcenie.

Iată de ce. După cum se poate vedea în fotografia de mai jos, acest Un Prost/Adrian Pop este chiar cel care i-a desenat, măturat şi coafat site-ul lui Daniel Cristea Rafală Automată Enache. Iar Daniel Cristea Rafală Automată Enache care, deşi are like-uri, n-are bani, a vrut să facă economie, şi a hotărât ca pe Un Prost să nu-l plătească în bani, ci în natură (să-i bage un text-două-trei pe zi la Recomandate, să-l facă şi pe el un pic celebru… uitând, logic, că nu poţi merge cu vaca-n târg şi să pretinzi că-i cămilă, dacă nu-i acoperi ugerul, mai întâi).

adrian pop lda mazgalit

Mai întâi, am făcut dezvăluirea asta pe Facebook, pe wall-ul meu.

dezvaluirea cu un prost

Iar Daniel Cristea-Enache care, de când am publicat eu conversaţia compromiţătoare în care era vorba despre trendsetteri şi cum datoria lor de onoare este să cerşească like-uri (http://www.morgothya.ro/daniel-cristea-enache-si-site-ul-literatura-de-azi-cersetorii-de-like-uri-cu-staif.html), mă lasă să-i setez agenda după cum vreau eu :P, a venit şi el cu o clarificare.

Asta:

adrianpopadmin

Prin urmare, avem Un Prost, Adrian Pop. Ăsta îţi face un site. Urâţel, că atâta poate. Probabil singurul programator din ţara asta care nu ştie cum să-şi schimbe IP-ul, când înjură pe bloguri. Dar na, atât ai putut, DCE, atât ai. În fine, şi Un Prost face, atât cât se pricepe şi el, site-ul Literatura de azi. După care, îşi cere plata. Bani sau altceva. Iar Daniel Cristea-Enache îl îmbârligă, aşa cum ştie el: “Bani, frate?!!!!! Bani??!!!” – şi aici bagă o faţă din aia oripilată. “Iţi dau eu ceva cu adevărat valoros: te fac TRENDSETTER!” Un Prost s-a scărpinat puţin la chelie, a cugetat şi a grăit: “Trendsetter îi bun… Da’ parcă nu suficient… Aş mai vrea ceva…”
Şi atunci Daniel Cristea Rafală Automată Enache s-a hotărât: “Îţi bag două poeme pe zi la Recomandate, pe site!!!!”

Un Prost a avut erecţie instant.

Ca să vezi, munca lui de 25 de ani dădea în sfârşit roade. Ieşea din subsolurile site-urilor literare. Ajungea pe prima pagină! Adio drame. Adio tragedii de artist neînţeles. Prima pagină!… Prima pagină… Prima…

Acum, dacă tot v-am stârnit curiozitatea, vă las cu două labe poeme semnate de Un Prost. Mai multe găsiţi pe site-ul Literatura de azi, la Recomandări.

„Este ziua ta Femeie
şi consider potrivit momentul
să exprim condescendent şi liric
emoţia care mă încearcă
aproape tot timpul în preajma ta.
Nu te lua după aparenţe
mai sus decît emoţia stă dorinţa
şi-n umbra florii pe care totuşi nu o să ţi-o cumpăr
poţi să-mi vezi ochii lacomi
împlîntaţi în curul tău.
(Floarea poate să fie Passiflora de pildă)”

„Morovan Liviu lucrător agricol
nu te urăsc pentru că mi-ai cerut două
lăzi de bere să-mi tai părul
dar Morovan Liviu mama-natură te va
pedepsi aspru pentru că
ai intervenit cu ferăstrăul electric
în procesul de fotosinteză
Morovan Liviu nu te pot condamna pentru că
n-ai auzit de legea compensaţiei
eşti doar un ţăran neinstruit
dar ai ţinut prea mult slănina la afumat şi acum
pute
am mîncat-o totuşi pentru că am dat
banii pe ea dar nu uita Morovan Liviu
chiar dacă nu ai prea multă carne pe oase
nici ţie nu îţi convine să te ţină cineva
prea mult la afumat”

Cam asta e, n-o mai lungesc. De fapt, nici n-am de ce: fotografiile vorbesc de la sine.

Şi cu articolul ăsta declar întrerupte ostilităţile dezvăluirilor la adresa lui Daniel Cristea-Enache până în ianuarie 2015. Atunci vom intra în forţă, cu dezvăluiri despre Marele Premiu Literar Augustin Frăţilă şi care e treaba lui DCE acolo. Şi cu poveşti despre cum vinde Daniel Cristea-Enache scriitorii, pe doi poli.

Ştiu, acum Marele Critic va da acatiste, donaţii şi va umbla pe la toate mănăstirile din ţară, rugându-se să mă înec cu o sarma de Crăciun sau cu şorici de Anul Nou, şi să nu mai fac dezvăluirile care urmează.

Mna, ghinion.

Sunt vegetariană.

6 Responses to Epopeea lui Un Prost (Ep. 1) – Cum plăteşte Daniel Cristea-Enache în natură

  1. DMD 10/12/2014 at 9:49 pm #

    NU MAI DA, SORO, CA DEJA L-AI FACUT PRAF, E NAIBA PE JOS OMU’, NU MAI AI CE SA ALEGI DE EL :)))

    Mi-e miluta umpic.

    BTW asta e o reclama mult mai buna decat a pe care ti-ar putea-o face criticii vreodata. Cand scrii asa articol, greu de tot sa mai zica careva ca nu le ai cu d’ale literaturii, cu stilul, stii tu ce zic.

  2. Bogdan Costin 10/12/2014 at 11:35 pm #

    Bine, Cristina, fie, m-ai convins. ca prima mea intentie era sa il ignor pe DCE. Dar daca tot pare ca odata cu alegerile astea a inceput o oarecare miscare de curatare a mediului politic, poate ca e timpul ca acelasi lucru sa se intample si in lumea culturala si literara de la noi, care e un fel de replica la scara mult mai mica a celei politice. Cred ca oameni ca DCE trebuie luati in vizorul unui DNA literar, asa ca, daca ai nevoie, iti pun la dispozitie stenogramele discutiei mele cu el din care mi-am dat seama ca nu a citit romanul meu inscris la concursul Augustin Fratila. Poate te-ar ajuta la dosarul pe care-l pregatesti pentru ianuarie. Pe bune, omul e un comunistoid penibil si trebuie taxat cumva. Dupa ce l-am facut impostor ca membru al unui juriu care nu a citit toate romanele inscrise in concurs, s-a apucat sa-l citeasca si a aplicat aceleais metode penibile de a ma defaima in fata cardului lui de aplaudaci, la fel, punea niste citate din romanul meu pe care citindu-le nu intelegeam ce vrea sa demonstreze. un #muieDCE tot merita. macar sa fie scos din juriul de la concursul asta si tot ar fi ceva.

  3. Cristina Nemerovschi 11/12/2014 at 9:59 am #

    Bogdan, si eu am facut asa mult timp – am zis sa-l las in pace; oricum, de pe margine, parea mai degraba penibil intr-un mod inocent, usor amuzant. Dar e o greseala. Asa cresc oamenii astia si ajung sa creada ca au un cuvant de spus, ca sunt relevanti, iar pe urma chiar intangibili – s-au obisnuit sa creada ca nimeni nu are curajul sa iasa cu toate lucrurile astea, sa le dea pe fata :)

    Poti sa-mi trimiti discutia pt dosar, nu strica;) DCE oricum NU AR AVEA CE CAUTA in juriul ala de la bun inceput: este angajat al unei edituri ale carei carti participa la concursul asta, alaturi de cele ale concurentei, la naiba. Oriunde in univers asta este o incalcare grava a oricarei reguli de joc.

    Am vazut ca au existat bloggeri care au scris despre romanul tau ca ar fi trebuit sa se regaseasca pe lista celor cinci. Asta e un lucru grozav, se pare ca cineva a remarcat nedreptatea.

  4. Cristina Nemerovschi 11/12/2014 at 10:04 am #

    DMD, multumesc :D

    Ei… era praf si inainte sa ma apuc eu de el :P

  5. Bogdan Costin 11/12/2014 at 11:39 am #

    Ai dreptate, Cristina. L-as fi ignorat, dar cand vezi cum se comporta, cum da afara oameni care au alta parere decat el sau au un prieten comun cu cel care-l critica, iti dai seama ca are apucaturi de comunist sinistru. Clar declansez si io ostilitatile cu el.
    In rest, foarte amuzant si scary in acelasi timp cazul cu Un Prost :-)

  6. Magda 12/12/2014 at 10:10 am #

    BRAVOOOO. Jos palaria, Cristina, pentru curaj si atitudine. Informatiile ca acestea este bine sa transpara din cand in cand, sunt o oglinda a societatii noastre grav bolnave…

Lasă un răspuns