Reciteam in urma cu cateva zile poezii de George Vasilievici si aseara cand am auzit prima data ca el nu mai este am avut senzatia aia stranie – ca multi altii care l-au cunoscut sau doar l-au citit – ca e o gluma sau o neintelegere la mijloc si ca nu trebuie sa-i dai crezare. Apoi confirmarile s-au inmultit, au aparut tot felul de pareri din partea unora si altora, presa ahtiata dupa scandal si sange s-a grabit sa prezinte moartea poetului in termenii in care prezinta de obicei stirile de la ora 5. In urma, ramane insa doar tacere, intuneric si ultimele versuri ale lui Vasilievici, despre care a scris atat de frumos si si cu cele mai potrivite cuvinte poetul George Asztalos:
“Şi totuşi. Grozăvia asta de întuneric. Fiorosul şi dementul ăsta. Cred că nu anunţă decît zorii. Unei alte. Şi tot ce-i posibil minunate zile…
Să dormi în pace, George!”
ied sau iad
de george vasilievici
Se iese
În noi nu mai suntem
Şi abia acum frumuseţea
noastră ne doare.
Fiecare se ascunde în celălalt
Numai privindu-l.
…
Uite, vezi că nu exist
Uite, simţi că exist
Ştii că prefer kilometri
Orelor.
Dacă nu ar fi secundele ca unghiile
Mereu în creştere devenind
Lunguieţe, tot mai lunguieţe
Ca un ac cu care ne coasem
Moartea de trup, cine nu le-ar îndrăgi?
Azi du-te tu.
Mie
mi- e lene.
Sau mai bine o lăsăm
Pe mâine că-i tot azi.
…
Utila informatie… am adaugat blogul la favorites, sper sa-l actualizezi cat mai des.