Titlul poate ca nu este foarte inspirat 
) In special a doua parte.
Ideea mi-a venit zilele astea, privind o baba. Era o baba normala, baba medie din Romania, nici foarte proasta, nici invers, nici foarte saraca, nici invers. Isi cumpara salam, paine si cafea decofeinizata. Pe urma, privind baba, mi-au venit imediat in minte discutiile cu oameni care au publicat carti de curand si care sustin ca literatura lor se adreseaza oricui este dispus sa o citeasca.
M-am gandit imediat cum as putea sa scriu pentru baba. Sa scriu ceva, cat de cat personal, dar care sa o intereseze si pe ea, sa se regaseasca macar in zece la suta din ceea ce povestesc eu. Am intors chestia asta pe toate partile in timp ce mergeam spre casa si mi-am dat seama ca e imposibil. Si aici nu e vorba despre baba. Poate ca, printr-un miracol, fix baba este profa de romana iesita la pensie si vrea sa citeasca aproape orice, din curiozitate si nostalgie. Dar cum sa scrii pentru o contabila recent absolventa de ase, cum sa scrii pentru un avocat care a terminat facultatea la particulara si viseaza numai procese si bani, cum sa scrii pentru manelistul care parcheaza in fata unui nostop pentru a-si lua tigari si da muzica tare ca urechile lui sa ii fie mangaiate in timp ce sta la coada, cum sa scrii pentru casnica de treizeci de ani cu trei copii care citeste libertatea si asa mai departe.
Bine, probabil ca poti sa scrii. Un subiect “interesant” pentru toata lumea, gen unul pe care-l intalnesti in cartile lui coelho, se poate gasi si trata cu usurinta. La fel ca la un film, si cartile sunt intelese in straturi: cineva citeste pentru a urmari actiunea, altcineva sare paginile pentru a ajunge la scenele de sex. Putini citesc si apreciaza o carte pagina cu pagina, si mai putin o inteleg astfel.
Cred insa ca nu poti scrie pe bune pentru toate categoriile de cititori. Si, in momentul in care incerci sa o faci, lasi deoparte bucati esentiale din tine, despre care te abtii sa vorbesti.
Probabil si de asta cartile cele mai vandute sunt, cu putine exceptii, unele superficiale. Ca muzica madonnei si a lui michael. Ca filmele de pe protv si emisiunea lui maruta.
E ciudat ca cei mai multi consumatori de literatura nu stiu sa vorbeasca aproape deloc despre o carte citita, despre care spun ca i-a impresionat. Mai mult de “e foarte tare”, “e geniala”, “marfa”, cu greu poti obtine de la ei. Presionati, unii incep sa ti-o povestesca. Intotdeauna, cartea e despre unu’ sau una care face ceva. Nici cu filmele situatia nu sta mult altfel )
Ma gandesc ca autorii care scriu pentru un public “universal” se cam plictisesc in timp ce-si compun opera. Trebuie sa fie debusolant, obositor, sa te gandesti permanent ce i-ar interesa pe altii, ce ar astepta de la tine, cu ce i-ai putea impresiona.
Cred ca literatura adevarata este scrisa cu sange – in cantitati mai mici sau mai mari – si ca sangele scriitorului trebuie sa aiba aceeasi structura esentiala cu cel al cititorului. Si ca, in definitiv, o carte adevarata e o transfuzie de sange.
Supertare finalul. M-a impresionat negativ la targul de carte din iunie cate edituri (100%) aleg sa se prostitueze in cautarea cititorilor. Survival is a piece of shit, BETTER DIE. Carti de self-help, mizerii despre dieta si cum sa devii un lider, cum sa dai un blowjob perfect, etc… Cititorul mediu este deja sub-mediocru.
mersi
am observat si eu chestia asta, se face promovare – agresiva chiar – la toate kkturile, cred ca va fi din ce in ce mai rau; despre targul care o sa fie peste o saptamana nu se stie decat ca acolo se va lansa noua ‘carte’ a mihaelei radulescu 
) in rest nimic despre program, alte lansari, etc. ma uitam acu cateva zile pe un catalog de la rao, te sperii… editurile incep sa semene tot mai mult cu casele de discuri.
am vazut ieri martyrs, f tare – cred ca am mai intalnit undeva ideea asta, mi se pare familiara, dar nu stiu unde…
no, ma bucur ca ai vazut martyrs – m-am gandit ca seamana cu pozitia artistului in societate – hranit cu mizerii si lipsuri, este antrenat sa scoata ceva outstanding
dupa mine, filmul este o buna introducere in problematica lui Fou-Tchou-Li, martirul “originar”, cel care vede (improbabila din punct de vedere nietzschean) the other world while still around
poza e hard stuff – l-a obsedat pe bataille toata viatza
take a look
http://www.executedtoday.com/2008/04/10/1905-fou-tchou-li-lingchi/
da, e interesanta analogia asta cu artistul… nu m-am gandit la ea; otherwise, seamana putin cu poezia ta filmul pe alocuri
stiam ceva despre death by a thousand cuts; oricum martyrs e genul ala de film care te indrepta in mai multe directii
Îmi plac poetele sîngeroase şi Morgothya nu face excepţie e o bloddy bich care te-njură angelic şi te mîngîie şerpeşte are tot ce-i trebuie în instalaţie şi stă bine înfiptă pe situaţie, pe solid ground…:)seamănă cu Angela Marinescu…opinez şi eu “angelic”…:) eniuei, scriitorul tre’ să fie un cuceritor de cititori mereu în căutare de noi teritorii, mereu “la promoţie” ca să ştie în cele din urmă şi să şi reuşească să se vîndă scump…
felicit autoarea pentru acest blog şi mă abonez la noutăţi. dacă-i convine o invit să se aboneze şi ea la mine. pentru viitor caut autori fioroşi pentru un site Infrarealist. sper să o cîştig de partea acestei noi mişcări şi să facem echipă să dăm pălitura…:)
Multumesc frumos pentru aprecieri; e o caracterizare foarte interesanta
sunteti oricand binevenit pe aici, iar in ce priveste proiectul Infrarealist – suna exciting