Suedezii Lord Belial revin in 2007 cu cel de-al saptelea album de studio, intitulat cumva profetic The 7th Seal. Stilul nu difera foarte mult de cel al ultimelor albume Lord Belial, un black metal pe alocuri mai melodic, completat cu unele elemente de death metal si cateva pasaje instrumentale.
Albumul se deschide cu un intro, ce poarta numele albumului, un intro ce prefigureaza un album ceva mai agresiv si mai raw decat ceea ce ne va fi dat sa ascultam in continuare, intro care trece brusc in prima piesa de pe Revelation – The 7th Seal, Ancient Splendor. Compozitia este destul de complexa, de altfel una dintre cele mai bine construite pasaje ale albumului. Thomas Backelin a.k.a. Dark face ca de obicei o demonstratie reusita de screaming in forta.
Aghast debuteaza cu un tempo rapid, cu un fragment dominat de tobe. Sunt interesante pe parcursul intregului material alternarile de ritm si de atmosfera, care variaza de la fragmente tipice black metalului melodic, melancolice si intunecate, la pasaje mai dure dominate de vocea solistului, care in multe locuri este cea mai dura componenta a melodiei.
Death As Solution este mai agresiva decat precedentele, o piesa mai apropiata de black metalul clasic, avand cu toate acestea si parti mai slow, cu cateva solo-uri de chitara urmate de drumming. Pentru ca tot a venit vorba despre acesta din urma, Micke Backelin a.k.a. Sin se remarca in majoritatea pieselor de pe Revelation – The 7th Seal.
Unspoken Veneration este la randul sau rapida, Death Cult Era scoate din nou in prim plan screaming-ul lui Dark, care, undeva pe parcursul albumului are si o incercare de voce semi-clean. Death Cult Era are un refren cu versuri care prind, cu o sonoritate ce se imbina foarte bine cu orchestratia:
The frozen winds chant in sorrow
Fallen souls sweep the skies
The scorched plains lie dead
Dust of angels gently sweep the air
Partile vocale sunt interpretate diferit la refren fata de restul piesei, refrenul este mai melodic si vocea mai clara, scream-ul nu mai este la fel de inalt ca in timpul strofelor.
Vile Intervension este cea mai lunga de pe album, si cea mai epica, fara a fi lipsita de duritatea riffurilor si a tobelor. O piesa care probabil este foarte interesanta in varianta live. Versurile acesteia sunt reprezentative pentru tematica albumului, vorbind despre moarte, lupta intre bine si rau, religie, misticism, fantezie.
Gateway To Oblivion aduce voce clean la refren, diferita de ceea ce numeam mai devreme incercarile lui Dark care renunta pe alocuri la scream, mai mult ritm si melodicitate decat Death As Solution sau Unspoken Veneration.
Unholy War creeaza parca atmosfera din Lord Of The Rings, cu memorabilele versuri United we shall stand, divided we will fall… Din nou se remarca tobele, care dau un grad de maiestuozitate piesei, in timp ce vocea este responsabila cu partea de dramatism prezenta. Acelasi lucru se poate spune si despre Black Wings Of Death, o continuare a melodiei precedente, atat la nivel tematic cat si instrumental. Black Wings Of Death aduce in plus un pasaj epic.
Revelation – The 7th Seal se incheie perfect cu Grievance, aducand multa melancolie si versuri despre moarte si singuratate, putand fi considerata la fel de bine un outro cat si o piesa propriu-zisa. Instrumentatia este din ce in ce mai slab auzita spre sfarsit, totul culminand cu zgomotul ploii si apoi cu tacere.
Singurul punct slab al albumului care imi vine acum in minte este acela ca piesele urmeaza un pattern mult prea repetitiv in ce priveste ordinea intrarii in scena a instrumentelor si chiar a alternarilor de tempo. Nu este insa neaparat un punct slab, pentru ca intr-un fel confera mai multa coerenta si unitate compozitiei, coerenta care se intalneste si la nivelul tematicii.
Tracklist:
1.7th Seal
2.Ancient Splendor
3.Aghast
4.Death As Solution
5.Unspoken Veneration
6.Death Cult Era
7.Vile Intervension
8.Gateway To Oblivion
9.Unholy War
10.Black Wings Of Death
11.Grievance
cristina, 27 august 2007
