Pe Tanti Ani o cuprinse dintr-o dată amețeala. Cutremur!, fu primul ei gând și făcu un gest de a se repezi spre Tincuța, s-o protejeze. Nu era însă cutremur, își dădu seama de îndată ce inima începu s-o doară în rafale puternice. Un junghi o lovea în piept cu ritmicitatea unei pendule, părea că se depărtează dar numai pentru a reveni apoi și mai aprig.
“Aoleu, să știi că mor!”, îi trecu rapid prin minte. O cuprinse panica. Un alt junghi urmă imediat, parcă și mai puternic. Apoi, pe neașteptate, durerea dispăru ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo.
Tanti Ani răsuflă ușurată. “Am scăpat!”. Intră în casă, își mai turnă o ceașcă de cafea. Sorbi. Nu apucă să iasă complet pe balcon, că o lovi o amețeală cum nu mai avusese niciodată. Balconul se legăna cu ea, iar blocul de vizavi se mișca în sus și în jos, de parcă ar fi fost văzut de un copil care se dădea în leagăn.
“Până-aici mi-a fost…”. Nu reuși să îngaime cuvintele. Un tremur îi cuprinse tot corpul. Pierzându-și complet controlul, în semicădere, întinse mâinile spre Tincuța, în căutarea unui sprijin. Corpul greu al femeii împinse însă ghiveciul până la marginea balustradei. Tanti Ani, mugind, își dădu seama de pericolul ce păștea floarea și, cu ultimele puteri, încercă s-o înfașce și s-o tragă înăuntru. “Tincuțaaaaaaaaaaa!”. Efectul fu însă invers decât cel scontat – trupul ei chinuit de spasme se sprijini în ghiveciul masiv al mușcatei. Floarea alunecă dincolo de balustradă, ca un leș de care criminalul încearcă să se descotorosească. Ca un sac cu pietre aruncat în adâncuri.
“Tincuțaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!”. Cu un ultim zvâcnet, Tanti Ani se prăbuși pe gresia călduță a balconului de la etajul 10.
***
Lovitura fusese năprasnică. Gândurile o părăsiseră complet și se vedea, de undeva de departe, pe ea întinsă pe caldarâm, cu rochia la care Rodica muncise șapte nopți suduind, murdărindu-se în praf. Tocul de la una din sandale se rupsese în cădere și arăta hidos. Era și un lichid roșu care se întindea pe voalul ce-i acoperea părul încă nestrâns în coc. Radu, se gândi… Radu, tu ești? După care, nimic.
***
Văzuse îngrămădeala din mijlocul străzii. Apropiindu-se, zărise un colț dintr-o rochie albă și îi trecu prin cap că are ceva de-a face cu Manuela. A mai făcut vaca o prostie, ceva. Mintea îi funcționa cu încetinitorul. Terminase sticla de whiskey și plecase hotărât, după ce vorbise cu ea la telefon, să-i spună că s-a răzgândit și n-o mai ia de nevastă. Pe drum însă, se răzgândise din nou. Mintea îi lucra încet, foarte încet. Morții mă-sii, și mai era și atât de cald… Fix ziua în care ai face aproape orice, mai puțin să te căsătorești. Să fiu acum cu V., la mare, în apă, la nudiști… Imaginea asta îi contura și mai mult erecția pe care o avea de când plecase de acasă.
Ajunse în dreptul mulțimii și văzu că Manuela sta întinsă pe jos, cu mult sânge în jurul capului, cu un ghiveci spart de piatră lângă ea. Arăta grotesc, cu pielea foarte lucioasă, transpirată. Mai văzu și că avea corsetul rupt, cu siguranță nu din pricina accidentului.
“Ia uite ce șunci are”, se trezi spunându-și.
Mintea i se oprise, avea nevoie de încă un pahar. Morții mă-sii de căldură. Oamenii vociferau, unii chemau poliția, alții salvarea. El o privea pasiv, și în fața ochilor, peste imaginea fostei viitoare mirese se suprapunea cea a lui V., goală pușcă, dansând pe plajă. O s-o invit în Vamă în weekend, o s-o invit în Vamă în weekend, o s-o invit…
Simți nevoia de o labă scurtă și regretă că nu l-a însoțit pe S. la baie, după ce se uitaseră la filmul porno. Își simțea erecția din ce în ce mai puternică și se gândi să o șteargă cât mai repede de acolo. Oricum nu mai era nimic de făcut.
Se apropie de cadavrul Manuelei și abia atunci observă, lângă ghiveciul împrăștiat peste rochia de mireasă, o mușcată cu rădăcinile la vedere. Rupse o bucată din ea, cu gândul de a i-o duce lui V., când o va invita să meargă în Vamă.




Aoleo ce final =))))))) si miresele mai slabe de inger sa vezi cum or sa lesine cand citesc asta
)))