Morgothya

Revista Luceafărul de dimineață a inițiat un sondaj interesant printre scriitori, care au răspuns la întrebarea “Ce (nu) poate literatura?“. Dintre opiniile celor care răspuns, două mi-au plăcut în mod special – nuanțate, scrise cu căldură, sincer și direct. Ele aparțin Doinei Ruști și lui Michael Hăulică. Le redau mai jos:

“Literatura nu mai poate să mintă

Ce nu mai poate să facă literatura? Literatura nu mai poate să mintă. Acum câteva decenii, scriitorul trăia în­văluit într-o ceaţă aurie, în care putea să ia fiinţă orice. Llosa po­vestea tihnit vieţile rememorate şi re-rulate ale unor inşi care se modelau prin conversaţie. Iar cititorul transpira prin parcuri şi prin tramvaie, aprinzând mici focuri între rândurile negre, imprimate cu greu în burţile Casei Scânteii. Cuvintele se umflau pastelate sub o mare cupolă, unde nimeni n-ar fi acceptat, de exemplu, să asculte ştirile tv. Sub lentila de sticlă n-ar fi fost admis niciodată un nene fără cosmetică. Era de neconceput ca vecinul de apartament să fie şi eroul de carte. Cine ar fi acceptat acum 30 de ani să citească un roman de­spre ve­cinul de pa­lier, pe care în acelaşi timp să-l poată vedea pe geam, cu aceeaşi gean­tă pe umăr, îm­bră­cat cu aceleaşi hai­ne, pur­tând acelaşi nume şi având aceeaşi adresă ca în viaţa reală? Să citeşti o poveste pe care s-o poţi verifica în acelaşi timp. Deru­lată în timp real. Aces­ta este idealul. Toate poveş­tile au fost spu­se. Toa­te posibilităţile fic­ţiunii au fost epuizate. Nu există nimic rămas în afara imaginarului deja scris. Orice încercare de a inventa o poveste se transformă pe loc într-o pretenţie ridicolă ca şi aceea de a reinventa tabla înmulţirii. Chiar şi realitatea este epuizată. Spune-mi că un om deschide uşa unei bănci şi-am să-ţi spun imediat o sută de lucruri pe care le poate face. Oricine este în stare să le spună. Chiar dacă nu ne vine în minte imediat întregul arsenal gestual, nimic nu este de neanticipat. So­luţiile unei acţiuni incipiente în rare cazuri mai pot să surprindă pe cineva. Mai ales pe cititori, care, se ştie, reprezintă o minoritate unsă cu toate alifiile culturale.

În lumea actuală nimeni nu se aşteaptă să fie cu ade­vărat surprins de poveste, ci se lasă delectat de verificarea ei, de identificarea ei în lumea reală. Cine era eroul ultimului roman? Tipul care a sărit ieri de la etajul trei? Actriţa aia chioampă din serialul cu popi? Sau marele creator de ciorapi cu găuri?

Această foame de autentic a estompat glanda plăsmuirii. Scriitorul nu mai are de ce să se străduiască să mintă. El este doar o discretă bandă de magnetofon, dar care totuşi îşi poartă la vedere eticheta de firmă. Dacă aş fi citit Visul celtului acum 30 de ani, cu siguranţă o includeam la monografii, între cărţile de documentare.
Uneori, în serile de vară, mi se face dor de literatura care minte.” (Doina Ruști)

*

“Săraci celebri şi iubiţi. Scriitorii

Literatura…
Nu poate schimba guverne şi constituţii, dar poate fi the panic room în care să te ascunzi de gu­vernele şi constituţiile pe care nu le poate schimba.
Nu te poate face să-ţi vinzi sufletul diavolului, dar, dacă totuşi o faci, da, îţi aduce femei, bani, băutură, osanale… Uneori.

Nu-ţi poate aduce iubirea femeii pe care ţi-o bagă în pat, dar poate să joace rolul soţiei prietenului, de care te îndrăgosteşti aşa cum ai scrie un sonet cu gîndul să nu-l publici niciodată.
Nu îţi garantează o boemă eternă, înconjurat de personalităţi ieşite din manualele de şcoală, dar îţi poate aduce prietenia, admiraţia şi respectul cîtorva oameni.
Nu ţine loc de nevastă, de copii, de prieteni. Dar poate umple golul pe care aceştia l-ar fi putut ocupa.

Nu este nici răspunsul, nici soluţia, nici paleativul pentru marile probleme ale omenirii, dar îţi arată că nişte oameni se gîndesc totuşi la ele şi, poate, cîndva, ei sau alţii vor găsi şi răspunsuri, şi soluţii.
Dacă nu-ţi poate oferi răspunsuri, măcar îţi oferă multe, multe întrebări.
Nu poate face cărţi din biserici, dar poate face biserici din cărţi.
Nu este una dintre priorităţile oamenilor, dar oamenii ştiu că viaţa nu e făcută numai din priorităţi.
Nu te fereşte de invidia celorlalţi, dar poate transforma invidia într-unul din sentimentele frumoase.
Nu-ţi poate oferi un statut onorabil (decît dacă ai ajuns pe culmile notorietăţii), dar pentru mulţi este singurul statut care le-ar oferi onorabilitatea.
Nu poate fi medalia cu care să te dai mare în faţa celorlalţi, literatura se trăieşte în modestie, ea poate fi doar cicatricea pe care o acoperi cu grijă, dar de care eşti la fel de mîndru.

Nu întotdeauna îţi aduce fericirea, gloria şi banii, dar te poate face fericit în sărăcia ta, un sărac celebru şi iubit.
Nu te poate face mai sănătos, nu-ţi vindecă bolile şi infirmităţile, dar te poate face nemuritor.

Nu te poate face mai frumos, dar te poate face admirat.
Nu te poate face mai bun, dar te poate face să uiţi uneori de răutăţile tale sau ale altora.” (Michael Hăulică)

*

Bonus: opinia lui Felix Nicolau, la rândul ei interesantă și amuzantă:

“Literatura poate uneori tot

Literatura poate multe lucruri minunate. Din păcate, ea lucrează în funcţie de saeculum. Spiritul veacului îi determină putinţele. Actual­mente, literatura nu mai poate crea caractere şi eleganţă. În închisorile comuniste, literatura a înfăptuit minuni în ordine sufletească. Iată că acum nu mai poate aşa ceva! În schimb, acum ea poate crea cariere minunate pentru foarte puţini şi iluzii narcisiste pentru foarte mulţi. De exemplu, literatura îmi poate crea mie coşmaruri prin intermediul autorilor care îmi solicită cronici cu îndârjire. Indiferent cum ai sprijini un scriitor, dacă nu îi faci şi o cronică, totul a fost în zadar. Vai de capul criticului!
În ultima vreme, literatura nu mai poate pătrunde în Universitate. Decât indirect, pe cale critică. Altminteri, ea nu face doi bani. Critica este mult mai profitabilă, are o mulţime de uşi deschise. Creativitatea, până la urmă, nu mai contează aşa mult, deşi toţi trăim de pe urma ei.

Care va să zică, literatura a ajuns un ataş de motocicletă, numai bun de transportat interesul dintr-o parte într-alta. Dar asta e minunat! Iată câte poate literatura în ordine lumească!” (Felix Nicolau)