secundo

România de azi NU îţi merită votul

Cel mai greaţă că trăiesc în România îmi este în perioada alegerilor, iar anul ăsta n-a făcut o excepţie. Ba, într-un fel, a fost mai rău ca în alţi ani, şi nu pentru că aşa-zisele opţiuni de vot au fost mai groteşti ca altă dată, iar circul convingerii turmei mai colorat şi caraghios ca în alţi ani, nu, ci pentru că a apărut o nouă categorie hidoasă: ăia care intră agresiv şi nechemaţi în viaţa omului şi îl somează să meargă la vot, fiindcă altfel, ca să vezi, ar fi un iresponsabil. Un cetăţean care nu contează.

Ştiu, în România nu ne mai uimeşte de mult că un ţigan ştirb cu jumate de clasă primară, cu un dinte de aur sclipindu-i în gură ca vârful din bradul de Crăciun, îl poate certa pe un nobelizat în filosofie că nu ne dă pe spate cu inteligenţa lui. Nu, în România deja ni se pare foarte firesc ca viermele pe trei sferturi strivit de bocanc să-l ironizeze pe leu cu îndemnul “Grow some balls, dude!”. Dar să vezi cum o turmă de vite care n-au chiar nici cea mai vagă idee cu ce se mănâncă viaţa lor – ca să nu mai vorbim de politică! – zbiară cu bale jegoase la bot la acea mână de oameni care au mai rămas lucizi şi raţionali, şi care ştiu exact cât îi datorează un român României de azi, mi se pare de-o scârboşenie care nici nu poate fi exprimată în cuvinte. Ţaţe cu miros de tocăniţă arsă, care zbiară la omul cu 15 masterate în ştiinţe politice: NU VOTEZI, NU CONTEZI! Că aşa le-a zis şi lor la televizor.

Nu, iresponsabili nu sunteţi voi, cei care ALEGEŢI să nu mergeţi la vot, ştiind pe de o parte că schimbarea nu vine dintr-o ştampilă pe hârtie, pe de altă parte, că votul unul om care gândeşte nu are pic de relevanţă într-o mare de proşti.

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care vor merge duminică la vot, fără să fi deschis în viaţa lor nici măcar 10 amărâte de cărţi de teorie politică.

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care pun ştampila pe candidatul care are cea mai sexy freză, şi cea mai scumpă rochie, şi cea mai impecabilă dantură, şi care a dat mălaiul şi uleiul cel mai gustos (adică 98 la sută dintre români).

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care merg duminică şi se hotărăsc unde pun ştampila abia la trei minute după ce-au intrat în cabină, fiindcă Vasile de alături le-a zis că ăla e “cel mai bun român”.

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care votează de ruşine, fiindcă altfel cineva le va arăta obrazul şi le va spune: ce-ai făcut, bre, nu te-oi dus, o să-ţi fure ăştia votu’!

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care n-au înţeles în viaţa lor ce înseamnă stânga şi dreapta, sau ce e aia o platformă politică, şi cu toate astea merg la vot.

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care ştiu ce înseamnă stânga şi dreapta, şi o platformă electorală, şi cu toate astea mai sunt încă ferm convinşi că în România chiar există aşa ceva.

Proşti şi iresponsabili sunt ăia care habar n-au cum se votează la ţară şi cred că votul lor, al ăstora cu facultate, poate să aibă vreo semnificaţie, procentual vorbind.

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care cred că România n-o să mai fie o groapă cu căcat doar pentru că pe preşedinte o să-l cheme Fănel, nu Gigel.

Iresponsabili şi proşti sunt hipsterii care îşi aleg un candidat underground, şi-i fac afişe colorate şi pagini pe Facebook, convinşi că Gicu al Mărioarei va da votca la o parte, va trage un râgâit, şi va spune: “Io p-ăsta îl votez, coaie, că are fonturi şmecherie!”.

Iresponsabili şi proşti sunt ăia care refuză să înţeleagă că schimbarea nu poate veni decât din ÎMPOTRIVIRE, din RĂZVRĂTIRE, nu din acceptarea compromisului, gen: “ok, poţi să mă fuţi în cur, dar să fie cu vaselină!”.

Proşti şi iresponsabili sunt ăia care o cântă pe aia cu “alegem răul cel mai mic”. Că alegem un agramat în locul unui hoţ. Un ciung în locul unui şchiop.

Proşti şi iresponsabili sunt naivii, romanticii, optimiştii incurabili care îşi vor spune: hai, că de data asta sigur o să fie bine!

Dar cei mai iresponsabili, nesimţiţi, cinici şi scârboşi sunt ăia care îndeamnă prostimea să voteze, fiind foarte conştienţi că doar 2 la sută dintre români ar putea în momentul de faţă să voteze cu discernământ. E ca şi cum ar mâna spre cabine o cireadă mare de vaci şi le-ar pune să dea cu copita pe un buletin de vot – mă rog, spre deosebire de românul de rând, vacile măcar mai au instincte valabile. Cei mai iresponsabili sunt ăia care fac campanii care încalcă grav libertatea personală a omului, care, astfel, manipulat în modul ăsta oribil, uită că prezenţa la vot e o OPŢIUNE, nu e obligatorie, şi nimeni nu are voie să te arate cu degetul prin sat fiindcă nu ai votat. Cum să îţi baţi joc în halul ăsta de nişte oameni care efectiv nu-s echipaţi corespunzător pentru a alege cine să-i conducă?!

Vrei să ies duminică şi să votez, da, îmi vrei ştampila? Oferă-mi opţiuni reale de vot, şi, mai ales, OFERĂ-MI O ŢARĂ CARE SĂ MERITE SĂ IES SĂ VOTEZ PENTRU EA.

Căcatul care este România de azi NU îmi merită votul. NU îl merită nici pe al tău.

Să nu votezi e tot o opţiune, iar în condiţiile oferite de România de azi, e singura verticală.

Aşadar, voi, cei care veţi ALEGE să nu alegeţi duminică, care veţi sta acasă din convingere, nu din lene, nu uitaţi: voi sunteţi cei responsabili, cei lucizi şi raţionali. Pentru că voi alegeţi să nu luaţi un căcat pe talpă şi să-l duceţi mai departe. Voi vă delimitaţi cu demnitate de căcat, şi asta e singura opţiune FIREASCĂ, normală, decentă în România.

Pentru voi, cei care simţiţi că meritaţi ceva mai bun decât România de azi, pentru voi, cei care nu alegeţi circ, şi analfabeţi, şi compromisuri, am un singur cuvânt: respect.

voteaza

, , , , , ,

19 Responses to România de azi NU îţi merită votul

  1. Lolz 31/10/2014 at 6:27 pm #

    Eu, votez casa nu creada lumea ca sant prost.

  2. dani 31/10/2014 at 6:37 pm #

    Ce prost esti, Lolz.

  3. Lolz 31/10/2014 at 7:01 pm #

    Eu mam dus cu calu la vot. Cine esti voi sa ma judeca-ti?

  4. Cristina Nemerovschi 31/10/2014 at 7:06 pm #

    Lolz, nu zic ca n-ai fi haios, dar tot sugi pula. Gata, delete tot :)

  5. Orthro 31/10/2014 at 7:14 pm #

    În general îmi plac opiniile tale, nu şi aici. România e de căcat, e adevărat. Dar e un stat democratic şi faptul ăsta îi conferă doar atât: statutul de democraţie. În democraţie, spre deosebire de totalitarismul din care venim, nimeni nu este perfect, niciun candidat sau conducător, aşa că dintre mai multe imperfecţiuni alegem ce e mai puţin imperfect. Doar conducătorul suprem este atoate perfect, el şi cu mnezo. Te ştiu ne-nostalgică şi atee. Deci vei înţelege ce spun, sper.

    Nu trebuie să citeşti zece sau o sută de cărţi de teorie politică pentru a avea o opinie validă într-un stat democratic. E suficient să fii parte din naţiune, aşa cum eşti, iar alegerea ta şi a altora ca tine va reflecta starea naţiunii în acel moment. Dacă vrem o ţară mai puţin de căcat decât cea în care suntem nu avem decât să investim în educaţie: a noastră, a copiilor noştri, a cât mai multor indivizi care să alcătuiască votanţii de mâine. Între războaie învăţătorii ştiau chestia asta şi făceau chetă pentru ridicarea de şcoli la sate, unde rămâneau să predea deşi puteau avea şi un loc la oraş. Dar era ruşine să mergi la oraş când la ţară era atâta nevoie de tine. Astăzi se fac chete doar pentru băut şi pentru biserici. Asta e problema, nu mersul la vot.

    Mă bucur să fiu în democraţie, chiar dacă e de căcat şi chiar dacă nu am mastere de ştiinţe politice. Ca toţi cetăţenii să le aibă ar fi utopic. Dar să se apuce toţi formatorii de opinie ca tine sau ca ceilalţi oameni care se plâng că România e de căcat să facă chetă pentru şcoli la sate, asta nu e utopic. Abia asta ar ridica România, nu ne-mersul la vot, nu refuzul democraţiei. Deşi nu ştiu să voteze, oamenii ăia care îl votează pe Ponta şi pe Dan Diaconescu fac parte din România, şi au dreptul uman de a fi reprezentaţi, de a-şi vota reprezentanţii. Hai să ridicăm, tu şi eu, nivelul educaţional românesc dacă suntem liberi şi filosofi. Abia asta va schimba ceva, pe termen lung.

    Tu scriai undeva că adulţii sunt de vină că nu au făcut nimic pentru generaţia de azi, de care se plâng. Noi suntem adulţii de astăzi şi cei mici, pe care îi vom considera pe bună dreptate imbecili, vor avea tot dreptul să ne dea cu flit: păi tu ce chelea mâţii ai făcut când creşteam eu ca acum să te plângi de cum am ajuns? Nu ai mers la vot? Wow. Bravo!

    Cu simpatie,

    Orthro

  6. dani 31/10/2014 at 7:14 pm #

    haioAsA, ca-i pizda ;)

  7. Cristina Nemerovschi 31/10/2014 at 7:22 pm #

    Orthro, e inutil sa votezi, din toate punctele de vedere. Votul nu schimba absolut nimic, poate doar numele lui Gigel, cu al lui Fanel, cum am zis. Romania e de cacat si cu Gigel, si cu Fanel.

    Daca aia mici ma vor intreba „Tu ce ai facut? Nu ai fost la vot?” va insemna doar ca-s naivi sau spalati pe creier, pentru ca INDIFERENT ca am votat sau nu, situatia va fi aceeasi. Daca ei vor crede ca votul meu ar fi putut transforma ca prin farmec un grajd intr-un paradis, nici nu vor merita un raspuns.

    Sa nu votezi, din punctul meu de vedere, e mai aproape de A FACE CEVA decat sa votezi – doar absenta in masa de la vot ar putea sa dea de gandit cuiva, doar asta e protest real. Sa nu legitimezi cacatul, sa i se impotrivesti :) Toti cei care voteaza peste doua zi o fac cu sentimentul unui puternic compromis – de ce sa alegi compromisul?

  8. Cristina Nemerovschi 31/10/2014 at 7:25 pm #

    Sunt foarte de acord cu tine cand spui ca ar fi ideal sa ridicam nivelul educatiei, dar nu cred ca se poate in Romania. Oamenii nu vor sa nu mai fie prosti. Sunt foarte multumiti de ei asa, vite.

  9. Orthro 31/10/2014 at 7:36 pm #

    De acord cu tine. Dar nu mi-ai răspuns la ceva: votul susţine democraţia. Democraţia este ceea ce ne scapă de totalitarism, chestia aia unde nu numai că Gigel nu se mai schimbă cu Fănel, dar mai trebuie şi să îi cântăm osanale lui Gigel şi Gigel şi şleahta lui sunt singurii care pot avea afaceri, în timp ce în restul ţării e sărăcie lucie şi e cartele de mâncare în loc de hypermarketuri.

    Democraţia susţine economia de piaţă, deocamdată e cea mai bună soluţie găsită de omenire pentru a înlesni fiecăruia dintre noi posibilitatea de a avea o afacere şi de a o conduce spre succes. Nu e perfect aplicată nici la noi, nici aiurea. Dar mai există şi altceva, libertatea presei, susţinută tot de democraţie, libertate care face ca economia de piaţă să fie supravegheată îndeaproape, la fel Gigel şi cu Fănel şi, în limita nevoii de bani a fiecărui jurnalist, face ca noi să nu cântăm osanale nici lui Gigel nici lui Fănel. Dreptul de liberă exprimare, dat tot de absenţa totalitarismului la noi, ne lasă pe noi să purtăm discuţia asta.

    Gigel şi Fănel nu merită votul nostru, e drept, habar nu ai cât de mare dreptate îţi dau. Nici Măriuca cea isteaţă (chiar foarte, foarte isteaţă) dar fără niciun fel de spirit de leadership la purtător, cea cu campania cu fonturile. Poate la coada cozii nici democraţia nu e atât de mirifică pe cât ar trebui să fie, e un fel de tiranie a majorităţii şi majoritatea e analfabetă şi neinformată. De acord cu tine.

    Votul meu merge însă, oriunde ar merge el de facto, spre evitarea totalitarismului sau a supremaţiei bisericii în stat sau a altor chestii ciudate care se pot întâmpla cu ţara al cărei cetăţean sunt. Decât nica, e bună şi Anica, prefer tirania majorităţii şi majoritatea influenţată de cel mai abil politician decât tirania unei minorităţi care să mă dezbrace de drepturi.

    Au crezi oare că sunt de modă veche? :)

  10. Cristina Nemerovschi 31/10/2014 at 7:49 pm #

    Si eu sunt de acord cu ce ai spus tu, la nivel teoretic, dar mi se pare in acelasi timp ca aproape nimic din ce ai enumerat nu se aplica la Romania.

    Uite, in primul rand: de ce crezi ca votul oamenilor ca noi, care ar vota in oarecare cunostinta de cauza, poate conta, statistic? Stii doar cum se voteaza la sate. Pentru un vot lucid (in cazul in care eu, sau tu, l-am da), se fabrica 20 pe hartie :) Si chiar daca nu s-ar fabrica, tot sunt infinit mai multi decat noi aia care voteaza in functie de freza sau malai. Cei care gandesc trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca sunt o minoritate in Romania. De aia suntem un popor care ne uitam la Acces Direct si nu la emisiuni despre carti. Daca nu intelegem ca suntem o minoritate care, la numaratoare, e cantitate neglijabila, n-o sa ne putem scutura de un optimism deplasat, naiv, idealist, care nu duce nicaieri.

    In al doilea rand: fireste ca democratia e buna, in principiu. Dar Romania nu stie ce sa faca cu ea. Avem libertate a presei, si ce folos? Cand avem jurnalisti care habar n-au sa scrie. Degeaba au voie, daca n-au ce, sau n-au cu ce. Ce sa facem cu democratia, cand nu avem pe ce sa o aplicam? Eu nu vad Romania de azi ca pe o democratie, ci ca pe o dictatura a prostiei.

    Oricum, e mult de scris pe tema asta, eu m-am chinuit un pic sa fiu cat mai concisa :) Si ce ma deranjeaza cel mai mult e sa vad inca o data prostia („Nu votezi, nu contezi”, „iesi la vot” cacat – rahat) aratand cu degetul spre omul care are o optiune justificata si intemeiata. Am vazut azi oameni rusinandu-se ca nu merg la vot, desi stiau bine de ce n-o fac.

  11. Orthro 31/10/2014 at 8:00 pm #

    Prefer emisiunile de economie, sociologie şi geo-politică decât pe cele despre cărţi, cărţile sunt bune de citit, nu de făcut valuri despre ele acolo unde mă aflu eu, între blazare şi curiozitate literară. Oamenii care scriu şi vorbesc despre cărţi sunt plătiţi să o facă, deci sunt biasaţi. Nu mă interesează, la fel ca jurnaliştii de ştiri. Dacă mă uit la ştiri literare e ca să reţin nume noi şi să le răsfoiesc pe unde apuc. Nu e ca să am o opinie literară… Dar destul despre asta

    Revenind la subiect: după cum am zis mai sus, prefer democraţia imperfectă sau dictatura prostiei şi a relei-voinţe în care ne aflăm, sperând şi lucrând să o transformăm în ceva mai ok pentru noi şi pentru oamenii inovativi dintre noi, sperând ca valoarea să îşi reia locul de valoare şi lucrând cât pot pentru asta. De aia votez, nu pentru că votul meu ar fi semnificativ din vreun alt punct de vedere şi nici pentru că,dacă ar fi, aş avea vreun Gigel sau Fănel de preferat, în realitate. Vorba ta: amândoi sunt imbecili, deocamdată, simt compromisul când îl fac.

    Mă duc la vot pentru că nu cred în nicio alternativă utopică la realitatea în care mă aflu, şi votul meu spune asta. Nu schimb nimic votând, menţin status quo-ul, şi cred că asta înseamnă ceva. Ce fac eu în timpul liber să îl îmbunătăţesc, înseamnă şi mai mult.

  12. Cristina Nemerovschi 31/10/2014 at 8:07 pm #

    Cam da, ai dreptate in ce priveste emisiunile despre carti :)

    Si e foarte bine ca stii exact de ce mergi la vot, respect asta, cu toata sinceritatea. Ar fi cu totul altceva daca NUMAI asa s-ar vota. Aia, da, ar fi poate o alta lume.

    Astept sa ne vedem prin Brasov, sa mai discutam la o bere :P

  13. kdjsijhfja 31/10/2014 at 8:18 pm #

    Bagam pornografie in carti si ne mai miram ca Romanii sunt prosti. Sunt doar consecinte draga.

  14. lolzzzz 31/10/2014 at 9:22 pm #

    Dau click in prostie sa vad daca i-mi abrobati commentu in care spun ca mama e curva proasta si ia un 1 leu pe muie.

  15. Cristina Nemerovschi 31/10/2014 at 9:23 pm #

    Cum ar veni, pornografia prosteste? :))

  16. P. A. 31/10/2014 at 11:33 pm #

    LOLZ: du-te, mamaie, acasa, vezi acolo la bucatarie si la Capatos, ca ia foc! Si stranepotii da-ti-i la scoala, macar aia sa invete limba romana si sa nu se faca de rusine in comentariile pe care le adreseaza scriitorilor ;)

  17. Sil 04/11/2014 at 4:24 pm #

    E imposibil sa existe o lipsa la vot masiva. Nu uita ca Romania e preponderent rurala. Niciodata politicienii n-au incercat sa cumpere orasenii asa cum ii cumpara pe tarani.
    Sa zicem, de dragul argumentului, ca niciun orasan nu se prezinta la vot in spititul razvratirii ; astia reprezinta pana in 50% din populatie (sa zicem 49%), tot mai ramane 51% reprezentati de cei din mediul rural care se prezinta la vot si voteaza si pt tine. Apoi te intreb, ce-ai facut? Nimic pentru ca pe ei nu-i doare de tine. Nici macar daca s-ar ptezenta 3% din populatie nu i-ar durea pentru ca ei oricum isi castiga mandatu din acele 3% voturi.
    Din contra, cred ca ar trebui sa te prezinti si sa faci uz de dreptul tau de a vota. Nu zic ca daca ar fi o prezenta de 100% totul ar fi minunat, rezolvat; dar cu siguranta mai multi cetateni si-ar da seama ca ei aleg viitorul. Ca viitorul lor e in mainile lor si nu in ale taranilor.
    Stiu ca poate suna idealist ce zic :)) dar asta e doar opinia mea.
    De accord cu tine, oamenii sunt influentabili si tocmai prin educatie ii scoatem din ignoranta. Nu cred ca politicienii nostri nu investesc in educatie degeaba (poate doar putin sau prost). Generatia mea a fost de experiment, si asa si cele urmatoare.
    Seara nimanui nu-i pasa ca ai fost sau nu la vot.
    Cred ca e vorba de ce poti sa faci ca sa imbunatatesti tara si nu de ceea ce nu poti. Daca iese un rau si te afecteaza si pe tine nu mi se pare ca ai dreptul sa te plangi, pentru ca ai ales sa lasi pe altii sa aleaga pentru tine, si nu din razvratire, ci din lasitate, dintr-o falsa conceptie a binelui. Romania va fi mereu de rahat pentru ca oamenii buni aleg sa plece sau sa nu voteze si dupa se plang aiurea.

    La urma urmei fiecare cu opinia lui :))

  18. Iris 03/09/2015 at 4:22 pm #

    Vai, cata dreptate ai, Cristina ! Uite, cel mai mult ma amuza campaniile electorale. Sunt doar porcarii, dar cateodata chiar sunt fun. Mergeam prin centrul Timisoarei, si o droaie de banateni aranjati fain, cu tricouri rosii, d-alea pentru Ponta, alearga pe ritmul melodiei „Noi gandim la fel” ( nu stiu daca asta e titlul original al melodiei si sincer nu ma intereseaza catusi de putin ). Da’ asta chiar a fost ceva. The red romanian people in front of the opera. Zici ca-i titlu de ceva carte gen Habarnam in Orasul Soarelui :)
    Felicitari inca odata. Si ma bucur nespus ca sunt minora si nu-mi bat capul cu nebuniile din perioada votarilor. Sincer.

  19. Cristina Nemerovschi 05/09/2015 at 9:17 am #

    Da, si pe mine au inceput de la un timp sa ma amuze :) Oricat de trist ar fi sa vezi ce usor sunt manipulati oamenii, pana la urma tot hazul ramane :)

Lasă un răspuns