secundo

Secretele mele de scriitor

Tot mai mulţi oameni îmi pun întrebări despre scris, întrebări foarte aplicate, de la ce mănânc şi ce beau atunci când scriu, până la în ce moment al zilei prefer să scriu, sau ce muzică ascult când scriu, cu ce mă îmbrac când scriu :D , ce fac atunci când sunt întreruptă, dacă îmi notez ideile pe ceva când nu sunt la computer etc.

Şi am tot stat şi m-am gândit, frământându-mi creierii să găsesc ceva chiar util să le ofer – pentru că majoritatea celor care mă întreabă lucruri de genul ăsta scriu şi ei sau îşi doresc să scrie. Mi-am dat seama, încă o dată, că nu am aproape deloc tabieturi, cum am mai tot povestit prin interviuri. Adică nu sunt deloc un scriitor fiţos, care să aibă nevoie de nu ştiu ce chestie pe birou, de linişte totală şi aşa mai departe… Eu scriu cam oricum şi oricând, dacă am ce şi de ce.

Însă, de la carte la carte, am văzut că persistă ceva. Două chestii. Astea mă ajută pe mine, nu ştiu dacă pot fi utile ca sfaturi, adică n-am idee dacă vor funcţiona şi la voi.

Întâi şi-ntâi, dacă vreodată, pe neaşteptate, devin defectă şi mă blochez în mijlocul unei pagini, al unui capitol, pun o piesă pe repeat. Una care îmi place în momentul ăla. Şi o las aşa să meargă ca dementa, o vreme, până îmi trece defecţiunea :D Asta a funcţionat încontinuu, de la Sânge satanic până la Cum a ars-o Anghelescu… – la Păpuşile n-am testat, pentru că Păpuşile a fost scrisă dintr-o suflare, nici nu s-a pus problema să mă blochez în mijlocul a ceva.

De fapt, e impropriu până la urmă spus “blocaj”, e mai degrabă vorba de acel moment în care parcă te apucă plictiseala şi scrisul la proiectul respectiv nu te mai atrage la fel de mult. Când te sictireşti un pic, iar cartea devine puţin şi muncă, nu doar distracţie. Piesa pe repeat te bagă la loc în stare şi, în plus, scriind pe acelaşi cântec la de la un cap la altul apare o anumită continuitate a cărţii, oricât de diferite ar fi capitolele, părţile etc.

Acum, o să fii tentat să crezi că dacă asculţi ceva foarte agresiv, vei scrie o carte violentă, şi invers, dacă asculţi ceva mai romantic, o să scrii Fluturi. Nu-i obligatoriu.

Pe asta s-a scris o mare parte din Ani cu alcool şi sex:

Sânge satanic, pe asta:

(de fapt, pe o altă piesă de la ei pe care n-o mai găsesc pe net, Das Ende; ce-i mai sus e ceva foarte asemănător, ca să vă faceţi o idee)

Am mai citit de curând, prin interviurile altor scriitori, că şi ei au fetişul ăsta cu piesa pe repeat. Feels nice, parcă nu te mai simţi aşa sărit de pe fix şi singur pe lume, ştiind că o fac şi alţii :)

Al doilea sfat, dar în ghilimele sfat, sună cam aşa: o carte îţi iese cu atât mai bună cu cât o ţii cât mai mult în cap. Se lasă şi mult mai uşor pusă pe hârtie dacă a stat mult în capul tău. “Mult” nu înseamnă neapărat să fi stat 10 ani – poate să stea numai câteva luni, dar să fie foarte prezentă, să te obsedeze, să ajungi să-ţi cunoşti personajele mai bine decât pe prietenii reali. Nu e musai să ştii tot ce se va întâmpla în ea când te apuci să scrii. Dar neapărat să o SIMŢI. Să ai o idee ce vrei să spui cu ea. Care e feelingul pe care vrei să-l lase în urmă.

Nymphette_dark99, de pildă, a stat mult în capul meu, din punctul meu de vedere, deşi n-a fost acolo mai mult de vreo lună şi jumătate. Dar a fost suficient. Respiram Vicky de dimineaţa până seara, aşa că am lăsat orice făceam în momentul ăla (Ultima vrăjitoare din Transilvania cred că făceam :D) şi am scris-o.

Am zis sfaturi în ghilimele, pentru că astea două funcţionează la mine, şi nu ştiu în ce măsură pot fi băgate la categoria de sfaturi. Nu ştiu dacă sunt nici neapărat secrete, fiindcă, dacă te gândeşti, sunt oarecum banale.

În rest, este valabil tot ce v-am mai spus până acum. Contează să scrii despre ceea ce ştii, despre ce te obsedează, despre lucruri care îţi sunt familiare, pe care le-ai trăit, pe cât posibil. Eu nu cred în cărţile pentru care eşti obligat să te documentezi – nu cred, în sensul că nu mi se potriveşte mie să le scriu, de citit le citesc cu plăcere. Nu scrie pentru alţii. Gândeşte-te la cititori şi promovare abia după ce ai terminat cartea.

Scrie cartea pe care ai vrea tu să o citeşti.

Doar pare complicat, de fapt e simplu.

cenaklub tiuk

, , , , , , ,

3 Responses to Secretele mele de scriitor

  1. lili 16/05/2015 at 3:57 pm #

    Foarte misto!

    Eu oricum iti ador cartile indiferent cum le-ai fi scris. :)

  2. Margot 16/05/2015 at 5:05 pm #

    Foarte adevarata treaba cu „o carte îţi iese cu atât mai bună cu cât o ţii cât mai mult în cap”! Datorita tie am ajuns sa fac si eu acest lucru si sa nu mai ajung la frustrare atunci cand imi vine o idee noua, insa nu stiu cum s-o concretizez pe foaie. Acum se aplica din plin la mine si ma ajuta enorm atunci cand ma apuc efectiv de scris. :D

  3. Cristina Nemerovschi 16/05/2015 at 5:44 pm #

    Margot, ce tare, ma bucur! :) Spor!

Lasă un răspuns