Un fragment dintr-o povestire scurta, O chema Elodia. Enjoy! N-am postat nici inceputul, nici sfarsitul.
[...]
Mergea linistita, din cand in cand scotand cate un cuvant, cate un scancet sau ceva ce putea fi comparat cu un marait. Pana la Cismigiu am aflat ca nu ii plac panourile publicitare amplasate pe strazi, nu ii plac tiganii – fireste, cine nu a avut experiente naspa cu tiganii? Nici macar nu e musai sa locuiesti pe Matasari – nu prea ii plac copiii, desi mi-a dat de inteles ca a avut doi, dar ca i-au fost furati pe cand inca mai erau de tata. Se mai gandeste uneori la ei. E trista, pentru ca nu-si mai poate aminti daca erau baietei sau fetite. Stie doar ca erau bruneti, nu prea semanau cu ea. Nu stie nici cine era tatal. Incerc sa o consolez spunandu-i ca este inca tanara si mai poate avea copii cand va fi cazul. Imi spune ca din pacate nu mai poate. Dupa nastere, a facut o infectie si i-a fost extirpat uterul.
Nu ii placeau nici bicicletele, i se pareau agresive, aproape la fel de mult ca masinile, pe care le ura de-a dreptul. Imi spune ca sora ei a murit calcata de o masina. De doua masini, de fapt, prima i-a rupt doar picioarele, a doua a calcat-o propriu-zis, si nimeni nu s-a sinchisit sa o ajute. Ii se umezesc ochii. Continua sa mearga. In fata la Mac, ii propun totusi sa ii iau un hamburger.
Surprinzator, accepta. Ii iau un hamburger, mie imi iau cartofi prajiti si ne apucam in statia de troleibuz sa mancam. Ea inghite hamburgerul pe nemestecate. De data asta, trecatorii se opresc sa o priveasca, unii se apuca sa barfeasca. “Ce nemancata. Vezi sa nu te ineci, vagaboanda dracu’!”, spune
o baba. In zilele bune, as fi lipit baba de usa Mac-ului si i-ar fi sarit proteza din gura fix sub rotile troleibuzului. Asa, ii arunc doar o privire scarbita si ii iau Elodiei ambalajul hamburgerului. Il arunc la cos. Elodia ma priveste cu aerul de “I could use another one”, dar, din pacate pentru ea, sunt leftera.
Hotaram sa luam 311-le de la Rosetti. Traversam centrul una langa alta, coboram in pasaj, unde ma asteapta in timp ce ma uit la niste bratari si lanturi. Stramba din nas in timp ce trecem pe langa un Fornetti. Ajugem in sfarsit in statie si asteptam masina, ocazie cu care aflu ca nu prea ii plac nici
copiii. I se par falsi. Crede ca sunt prosti, ca se agita prea mult, ca isi doresc cu orice pret sa atraga atentia, a parintilor si nu numai, iar ea gaseste asta imoral. Ii spun ca are dreptate. La randul lor, copiii se feresc de ea. O privesc cu scarba, superioritate iar mirosul de prostie le razbate prin porii pielii mirosind placut, a gel de dus pentru copii cu aroma de fructe si a johnsson’s baby. Ii promit Elodiei ca, intr-o zi, vom merge inarmate si vom face prapad intr-o gradinita. Vom fi printese razboinice si vom porni cruciada impotriva prostiei. Ne vom preface ca suntem kamikaze. Ne vom distra doar, caci prostia e oricum un alt nume pentru univers. Ii surade ideea.
In troleibuz, doua babe cu manusi, umbreluta de soare si sandale peste dres se plang ca Elodia pute. Mie nu mi se pare.
[...]
