(fragment dintr-un volum de proza scurta ce s-ar putea intitula Vara când mor leii)
Toată căldura a dispărut la a treia trezire. În jurul meu cresc liane. Ferigi uriașe mă acoperă protector, deși nu îmi doresc răcoarea și adăpostul lor. Sunt într-un mormânt adânc, închis din toate părțile, înconjurat de plante și umezeală, de gâze, melci și pietre. Îmi e un dor cumplit de căldura năucitoare, ca și cum, odată cu soarele, mi-am pierdut o parte din mine, m-am pierdut. S-a dus dâra, a dispărut, ființe rele au acoperit-o cu pământ ca să nu-mi mai găsesc niciodată calea înapoi.
O epavă urlă, cuprinsă de agonie, în larg. E moartă, eu știu că e moartă, ea știe că e moartă. Acolo unde e ea acum e suferință, pentru că sufletul îți este scos cu niște țepușe lungi și ascuțite din corp și aruncat în sus, unde se sparge în mii de fărâme. Îl vezi murind, te vezi pe tine rămănând doar o carcasă, doar un gol, rămânând un cuier fără haină, un animal fără gheare, fără dinți, fără miros.
Îmi simt tot înăuntrul amorțit, ca după multe ore de înot, când am eșuat, lipsit de puteri, la mal, fără a-mi fi îndeplinit scopul pentru care m-am avântat în valuri.
S-au înecat cu toții. Acum, la celălalt capăt al universului, ființa cea mai diferită de mine salvează înecați.
Prin aer vine miros de suflete pierdute. Miros asemeni cu cel al peștilor proaspeți. Suflete scoase din cei care le-au iubit, care le-au dus cu ei, suflete irosite.
Pe mare nu mai e nicio lumină. Noapte fără lună, noapte fără o cârpitură de căldură, în care orice nebunie pare posibilă.
Totul urlă în mine și înspre mine: a fost, a trecut. Golul mi-a rămas real, el îmi vorbește. A trecut. A fost. Ai rămas aici, acum.
Până când voi putea trăi așa?
Vreau înapoi în soare, vreau să fiu viu, vreau să mă târăsc ostenit pe urma creierului meu care mă conduce, asemeni unui destoinic șef de trib. Vreau să îl urmez, vreau să știu că mai am ceva înainte, vreau cu disperare să merg spre ceva. Îmi doresc să plutească, sigur pe el, să fie doar puțin abătut de vânt în înaintarea sa spre ceva ce doar el știe, spre ceva ce vrea să văd și eu, să simt, să înțeleg. Nu vreau să fie capătul aici.
Nu încă.
Poate că după noaptea asta va fi alt……………………………………………………….
