Morgothya

Mai jos puteți citi ce am dezvăluit despre titlul romanului Sânge satanic într-un articol recent:

““Sânge satanic” e o metaforă care strânge la un loc însușirile celor patru personaje – rebeliunea, individualismul, anarhismul, teribilismul, nihilismul, umorul negru, cinismul. Este cumva legat de motto-ul primului capitol, I shall not serve – un vers dintr-o piesă a formației de black metal Rotting Christ, dar și de capitolul Droguri, al cărui prim fragment se încheie cu concluzia “Am rămas inocenți”. Puțin paradoxală la prima vedere alăturarea dintre “sataniști” și “inocenți” dar, urmărind cele patru personaje de-a lungul întâmplărilor și trăirilor din roman, îți dai seama că ambele atribute – “satanismul” înțeles ca incapacitate de a accepta lucrurile de-a gata, așa cum le sunt servite de către societate și “inocența” izvorâtă tot din această predispoziție de a trăi și gândi pe cont propriu, de a privi universul prin proprii lor ochi – li se potrivesc extraordinar de bine personajelor.  “Mi-am dat seama apoi că nu am un cuvânt cu care să mă descriu în momentele mele profunde, în momentele care dor cel mai mult, în clipele minunate la care nu aș renunța niciodată, în care înțeleg totul. Când mă simt cea mai minunată ființă care a existat vreodată. Când simt că numai eu sunt cel adevărat, cel care va trăi veșnic. Mi-a fost lene să inventez un nou cuvânt și i-am zis așa. Cele mai profunde lucruri din lume nu le poți găsi decât în tine.

Coșmarurile sunt în mine, și mântuirea, și teama, și tot vălul negru care îmi strânge tâmplele, și toată durerea asta care mă sufocă, totul. Nu mi-a fost niciodată frică de ceva ce vine din afară, ceva străin. Nu m-ar fi putut atinge. Nu m-a făcut fericit decât ceva ce a existat dintotdeauna în mine.” (M. din Sânge satanic)

“Satanic” sugerează și un alt aspect, o altă idee prezentă în roman: arta adevărată se naște din întuneric, urâțenie, durere. Artistul creează în clipele de profunzime, de confruntare cu sinele său dezgolit, iar aceste momente sunt întotdeauna dureroase. Fericirea îl face să se îndepărteze de creație. Personajul principal al cărții crede că artistul lasă ceva în urmă pentru că simte exact defectele acestei lumi, vrea să umple găurile acesteia – într-o lume perfectă, creația ar fi lipsită de sens. „Satanismul” sugerează haos, suferință, hidoșenie, neclaritate și, totodată, o stare propice creației.”(Cristina Nemerovschi)