Scena e puţin în ceaţă, poate din cauză că e fum. Toţi fumează. K. îmi întinde microfonul, sunt aplaudat frenetic, vreo două gagici semibune îşi dau coate. Mă ridic şi încep să îmi citesc poeziile de pe foaia pătată de cafea. Aş vrea să le recit, dar sunt mult prea emoţionat. Fac pauze lungi între cuvinte, pentru efect. Pentru ca să fiu mai impunător, mă urc pe o măsuţă, vărs din nou cafeaua unei tipe, dar ea nu protestează, cu siguranţă e încântată că am ales să mă urc pe masa ei. Puteam să aleg orice masă, dar am ales-o pe a ei. Toţi îşi ţin răsuflarea. Versurile mele par să le intre direct în creier, sunt fascinaţi, se vede clar că rezonează la cuvintele mele. Când vor pleca de aici, nu vor putea să se gândească la altceva decât la poeziile mele. Se vor gândi la poeziile mele când se vor masturba, când vor face sex şi când se vor îmbăta. Vor visa poeziile mele. Continui să citesc, câţiva s-au ridicat să plece, fireşte, versurile mele sunt prea puternice, nu le poţi asculta minute în şir, mai ai nevoie uneori şi de o gură de aer, îi înţeleg. Şi-au luat şi hainele, se vede treaba că nu se mai întorc; e de înţeles, poezia mea este concentrată, lor le-a ajuns doza pe ziua de astăzi. K. îmi spune că mi-a expirat timpul, să mă pregătesc să închei. Ce fiinţă superficială… de parcă timpul pentru poezie poate să expire (more…)
Cum a ars-o A. o săptămână ca scriitor de succes
by cristina nemerovschi on 02 Oct 2010 in Alte scrieri, Carti și scriitori
despre bucurești
by cristina nemerovschi on 08 Sep 2010 in Alte scrieri, Carti și scriitori
Un scurt fragment din povestirea – deja celebră
– Cum fac iepurii…, în care este vorba despre bucurești:
Asta era însă și mai nașpa. Un pic trezită, nici foarte rece, cu un gust cam indistinct. Gustul Bucureștiului. Uzat. Un oraș care de mult nu-i mai oferea nimic palpitant, aceleași locuri mult prea familiare, aceleași gagici nici prea proaste nici prea deștepte, nici frumoase, nici penibil de urâte, însă mereu seci, anoste, degeaba… aceleași terase, aceleași întâlniri între scriitori… Locuri degeaba. Reclamele țipătoare și insipide, care se înmulțeau pe zi ce trece, o adevărată oglindă murdară a goanei disperate și fără sens după bani, cu care, după ce-i aveau, posesorii lor nu mai știau ce să facă, îi cheltuiau în pripă, parcă speriați că i-au obținut și începeau să alerge după alții. Bucureștiul călcat din toate părțile de mașini, care mai de care mai inestetice și mai rapide. Își amintea din când în când, vag ce-i drept, Bucureștiul gri de dinainte de ’90, un București fără culori, fără modernisme, fără capitalisme și, cu toate astea, un București mult mai sentimental și mai romantic, în care întotdeauna se întâmpla ceva. Era pe atunci orașul în care mai puteai avea surprize, în care mai găseai colțuri necunoscute, mai colorat pe interior. Puteai iubi în orașul ăla. Iar atunci când nu iubeai oameni, iubeai stări, iubeai imprevizibilul, așteptarea a ceva ce urma să se întâmple. Era pe atunci un oraș care în fiecare lună mirosea altfel, avea mirosul lui, sublim și natural, nu era încărcat de parfumurile grețoase și artificiale ale oamenilor. Acum era viu pe dinafară, dar aparența asta ascundea golul din inima lui, moartea. Putreziciunea din sufletul Bucureștiului o transmisese orașul și în locuitorii săi, care se plimbau cu inima putredă, fără rost prin centrul său, căutând să-și ucidă timpul pentru încă o zi, apoi alta, ajungând seara acasă cu sentimentul că au mai scăpat de câteva ore pe care n-ar fi știut de fapt cu ce să le ocupe, adormind un pic îngrijorați că poate mâine nu vor mai avea inspirație pentru ele, pentru umplerea lor atât de dificilă și ele vor rămâne suspendate, timp mort în care te plictisești și îți pui întrebări care te fac nefericit dacă nu știi să te oprești atunci când aluneci pe un tobogan periculos, cu surprize. Oameni din ce în ce mai neinteresanți, cu care nu-ți făcea nicio plăcere să intri în vorbă, care nu aveau nimic de spus sau, cel puțin, nimic imprevizibil, oameni care renunțaseră să-și pună întrebări asupra singurelor lucruri care contează. Doar banalul mai rămăsese important în București.
…
Tot ce ținea de orașul ăsta era fals. Oamenii din orașul mort erau aidoma clișeelor verbale – trăiau în virtutea faptului că s-au născut, cu cât erau mai vizibili cu atât credeau că au dreptul să existe, trăiau pentru că sunt aici, fără a-și pune întrebări. Așa cum se întâmpla și cu clișeele de limbaj – le folosești pentru că și ceilalți o fac, le folosești cu atâta familiaritate încât nu te mai aștepți să îți spună ceva. Clișeele se regăseau cel mai mult aici și era foarte ciudat că nimeni nu părea să le observe. Mai mult, goliciunea și artificialul orașului făceau moda, impuneau un model pe care el îl detesta, astăzi mai mult ca niciodată. Iar orașul, pentru cei ce-l locuiau, devenise trasparent, invizibil. Treceau prin el cu ochi goi, își purtau tristețile și bucuriile prin el fără a-l vedea, fără a-și lega aceste bucurii și tristeți de orașul în care se întâmplă. Asta însemna că Bucureștiul e condamnat la moarte, își spuse. Va rămâne pentru totdeauna doar un suport, doar un cadru gol, viața nu-l va mai băga în seamă niciodată. În final, va muri de bătrânețe și de indiferență.
Părea că lumea întreagă s-a rotit într-o poziție indecentă și nu-i mai poate arăta decât locuri deja penetrate.
…
Ceru o votcă și plecă cu ea spre casă, împleticindu-se. În intersecție fu cât pe ce să fie călcat de o mașină inestetică, dar rapidă, pe când reclama la L’Oreal de pe magazinul Unirea se desprindea, zgâlțâită de vânt.
Zgârciții
by cristina nemerovschi on 24 Mar 2010 in Alte scrieri, Carti și scriitori
(Un fragment din povestirea mea Cum am început să-mi omor vecinii în ultima după-amiază de februarie, aparut initial pe site-ul lui George Asztalos, Infrareal)
Între timp s-a făcut aproape 1 martie. 1 martie-urile mă deprimă pentru că-mi amintesc de mama și de toate gagicile pe care nu le-am putut avea. Am băut toată sticla de vin luată după ce am omorât baba. Nu se închisese încă la nonstop. În grabă însă, am uitat să îmi iau țigări. Am terminat pachetul pe care-l mai aveam și, cu puțin înainte să se facă 1 martie, am decis că ar fi cazul să cobor să mă aprovizionez și cu țigări. Și poate cu încă o sticlă de vin.
Umplu din nou rucsacul cu toate cuțitele pe care le găsesc prin casă, chiar și cu un briceguț deși chiar nu știu la ce pula mea m-ar putea ajuta un briceguț, doar nu am de gând să deschid conserve, dar în fine… Acu’ dacă tot l-am luat, îmi e prea lene să-l mai dibui prin rucsac. Iau din nou toporul, pe care nu m-am mai obosit să-l clătesc de sânge, l-am șters doar cu puțină hârtie igienică. Cred că încep să mă îmbăt. Sunt foarte atent să descopăr urmările multașteptate (more…)
Sange Satanic – fragment de final
by cristina nemerovschi on 04 Nov 2009 in Carti și scriitori, Sange satanic
Un scurt fragment din capitolul final (sau din epilog, inca nu m-am hotarat) al romanului Sange satanic:
In unele clipe imi dau seama ca tot ceea ce am trait in ultimele luni nu mi-a folosit la nimic. Sunt deja batran, cand i-am cunoscut pe ei stiam prea bine cine si ce sunt. Au venit prea tarziu, au venit inocenti si sublimi, dar prea tarziu, la fel ca toate lucrurile minunate pe care le traiesti pe lume.
M-au ajutat sa simt, dar nu m-au ajutat sa inteleg. Intelesesem.
Am stiut dintotdeauna ca voi ramane singur, dar am incercat, ca orice javra muritoare patetica, sa ma mint, sa imi spun ca nu-i adevarat. (more…)
Short Story about a Bitch
by cristina nemerovschi on 04 Nov 2009 in Articole
Un fragment dintr-o povestire scurta, O chema Elodia. Enjoy! N-am postat nici inceputul, nici sfarsitul.
[...]
Mergea linistita, din cand in cand scotand cate un cuvant, cate un scancet sau ceva ce putea fi comparat cu un marait. Pana la Cismigiu am aflat ca nu ii plac panourile publicitare amplasate pe strazi, nu ii plac tiganii – fireste, cine nu a avut experiente naspa cu tiganii? Nici macar nu e musai sa locuiesti pe Matasari – nu prea ii plac copiii, desi mi-a dat de inteles ca a avut doi, dar ca i-au fost furati pe cand inca mai erau de tata. Se mai gandeste uneori la ei. E trista, pentru ca nu-si mai poate aminti daca erau baietei sau fetite. Stie doar ca erau bruneti, nu prea semanau cu ea. (more…)
Cateva scurte fragmente de Flavia Darva
by cristina nemerovschi on 27 Oct 2009 in Articole, Carti și scriitori
Articole recente
- Satan loves smart people (Cititorii despre Sânge satanic XXIII)
- Șantajul – un roman de Patrizio Trequattrini, la editura Herg Benet
- De ce a fost desemnat Sânge satanic “cea mai mișto carte a anului 2011″
- Poetul Emil Brumaru despre Sânge satanic
- Sânge satanic și concertele din 2012 (Cititorii despre Sânge satanic ep. XXII)
- Cititorii despre Sânge satanic (XXI)
- Cititorii despre Sânge satanic (XX)
- Sânge satanic este cartea pe care o recomandă Blogatu
- Sânge satanic a ajuns în Lumea lu’ Ciudatu
- Sânge satanic – “opusul cuvântului ‘moral’ și al cuvântului ‘tipar’ “
Blogroll
- Adrian Diniş
- Adrian Suciu
- Aleksandar Stoicovici
- Alexandru Petria
- Andrei Ruse
- Andrei Zbîrnea
- Ateneu
- Bloody Metal
- BoomLIT
- Casa de editură Max Blecher
- Chalice Lilith
- Chris Tănăsescu
- Ciprian Măceșaru
- Claudiu Komartin
- Crisia
- Dan Lungu
- Dana Banu
- Demigod
- Doina Ruști
- Editura HERG BENET
- EgoPHobia
- EgoPHobia blog
- Fdl
- Felix Nicolau
- Flavia Darva
- Gelu Vlașin
- George Asztalos
- Hyperliteratura
- Igor Ursenco
- Infrareal
- iQ666
- Iulian Tănase
- Jean Lorin Sterian
- Kamikaze
- Leonard Ancuţa
- Librăria Herg Benet
- Liviu Antonesei
- Marius Iulian Stancu
- Marius Surleac
- Metal Believe
- Metalhead
- Michel Martin
- Mihail Vakulovski
- Mugur Grosu
- Noema
- Patrick Călinescu
- Petrișor Militaru
- Phoemia
- Pink Bitch
- Poesis International
- Răzvan Țupa
- Rețeaua Literară
- SÂNGE SATANIC
- SGB
- Sisif
- Ștefan Bolea
- SUROGAT
- Tăușance
- Times New Roman
- Timpul
- Tiuk!
- Xiron




Ultimele comentarii