Zgârciții

(Un fragment din povestirea mea Cum am început să-mi omor vecinii în ultima după-amiază de februarie, aparut initial pe site-ul lui George Asztalos, Infrareal)

Între timp s-a făcut aproape 1 martie. 1 martie-urile mă deprimă pentru că-mi amintesc de mama și de toate gagicile pe care nu le-am putut avea. Am băut toată sticla de vin luată după ce am omorât baba. Nu se închisese încă la nonstop. În grabă însă, am uitat să îmi iau țigări. Am terminat pachetul pe care-l mai aveam și, cu puțin înainte să se facă 1 martie, am decis că ar fi cazul să cobor să mă aprovizionez și cu țigări. Și poate cu încă o sticlă de vin.

Umplu din nou rucsacul cu toate cuțitele pe care le găsesc prin casă, chiar și cu un briceguț deși chiar nu știu la ce pula mea m-ar putea ajuta un briceguț, doar nu am de gând să deschid conserve, dar în fine… Acu’ dacă tot l-am luat, îmi e prea lene să-l mai dibui prin rucsac. Iau din nou toporul, pe care nu m-am mai obosit să-l clătesc de sânge, l-am șters doar cu puțină hârtie igienică. Cred că încep să mă îmbăt. Sunt foarte atent să descopăr urmările multașteptate, antenele cu care să aud țânțarii care o pișcă pe grasa din blocul vecin, tentacule pe mâini, mustăți ca la șoareci… Deocamdată nimic. Poate că mai am de așteptat. Poate încă nu sunt pregătit. De fapt, ce am realizat? Agende arse, foi cu dedicații smulse din cărți, niște nimicuri. Am la activ o singură victimă, și aia atât de insignifiantă încât mă apucă greața.

Mi se năzare că poate am început în ordinea greșită. Poate că trebuia să aleg să-i omor mai întâi pe cei cu adevărat importanți, ex-importanți, pe mama în primul rând. Să nu aleg varianta mai comodă a proximității. Să o caut și în gură de șarpe și să mă eliberez pentru totdeauna de prezența ei băloasă, subînțeleasă, permanentă.

Ies din garsonieră și văd lumină pe sub ușa vecinilor cu doi căței și trei mâțe. Îmi spun că e mai bine să acționez acum, decât să mă duc să îmi iau țigări și vin și să îi omor pe urmă, când mă întorc. Poate sparg sticla de vin. Cine știe ce se mai întâmplă. În blocul ăsta, ghinionul pândește la fiecare colț, la fiecare scobitură în zid. Nu știi niciodată la ce să te aștepți. Sun. Îmi deschide EA, o copie aproape reușită a babei de vizavi, care acum se odihnește într-o baltă de sânge țâșnindu-i cu greutate din arterele îngroșate, în cada cu rufe împuțite. Printre picioarele ei se preling două mâțe. Îmi amintesc că mi-am propus să le adopt după ce termin, ca să nu sufere. Bine, și câinii? mă întreb pentru prima dată. Poate că ar fi nedrept față de câini să adopt doar mâțele. Poate că am să-i adopt pe toți, dar unde pula mea să-i țin și cu ce să-i hrănesc. Măcar dacă scopul meu nu ar fi tentaculele și m-aș băga și la un jaf, așa poate…Whatever. Să nu uit însă de ce am venit. Bag din nou faza cu uleiul, care a mers ca unsă vizavi. În timp ce îmi zâmbește și se duce în bucătărie să-mi toarne într-o sticlă, mă întreb dacă e ok să las după și aici cadavrele în cadă. Intru în sufragerie. EL stă pe canapea, bea un ceai și se uită la dansez pentru tine. Îmi face cu mâna, îmi zâmbește și îmi arată sânii ce se zbenguie ai uneia dintre dansatoare. Deschid ușurel rucsacul. Mă gândesc ce armă să aleg. Ceva care să nu facă zgomot, moșu’ să nu țipe și să o alerteze pe babă. Mă complic aiurea dacă va trebui să-i omor pe amândoi deodată. Mă sâcâie din nou ideea că nu-i corect ceea ce fac, ar trebui să-i pun sa aleagă arma care îi va ucide. Mi se pare că au dreptul ăsta. Mi-e teamă însă că n-o vor vedea ca pe un privilegiu. Nu vor fi raționali. Sunt la un pas de a alege din nou toporul, când… în timpul dansului țigănesc de la dansez pentru tine, dansatorul o omoară – se face adică – pe dansatoare cu un cuțit de măcelarie, cu care se dezosează victimele. Îmi dau seama din nou că amănuntele din jur ne rezolvă întotdeauna dilemele existențiale. Poate dacă voi fi mai atent la ce-i în jurul meu, dacă voi urmări mersul gândacilor pe pereți și pendularea păianjenilor pe tavan, voi observa că mi-au crescut deja tentacule din alea. Sau nu. Scot cuțitul și tai gâtul moșului. Sunt puțin absent. Tâșnește sângele din el peste tot prin cameră, pe bibelourile albe, pe fața andreei mantea care dansează la dansez pentru tine, pe perdelele proaspăt apretate. Se pare că moșul nu are arterele atât de îngroșate. Nici hipertensiune. Are sângele chiar puțin diluat, apos. Mă stropește și pe mine, în încercarea de a-l da jos de pe canapea. Reușesc într-un final. Îl las lângă măsuța pe care și-a pus ceșcuța de ceai, pe șervețel. Sângele se scurge în continuare pe fața lui ștefan bănică junior, care anunță ceva foarte entuziasmat. Până și pe ceasul cu cuc a ajuns puțin.
Bag cuțitul înăuntru în rucsac, scot toporul și mă duc în bucătărie să o rezolv și pe babă.

Baba doi zâmbește, e plină de riduri în jurul gurii, îmi întinde uleiul. Nu pot să cred. Mă mai uit o dată… Nu îmi vine să cred, mama ei ce zgârcită. Pe fundul sticlei de abia se agită vreun deget jumate de ulei, și ăla folosit. Plutesc în el resturi de friptură sau de cartofi. Ridic toporul și o lovesc. Tace. Cade.

Fac puțină ordine, o așez sub masă. N-a murit se pare, trage mușamaua după ea. Cad perele de pe masă, una e tăiată în felii subțiri de tot, o lovesc în ce i-a mai rămas din cap. Nu mai mișcă. Au terminat-o perele. Iau sticla cu uleiul pe fund, o bag în rucsac. Mă gândesc că ar fi o idee marfă să mă plimb prin tot blocul cu sticla în mână, la chetă de ulei. Să văd cât îmi dă fiecare. Pe ăia mai darnici o să-i omor mai cu milă. Și o să-i las să aleagă arma.

Mă întorc în sufragerie. Toate cele cinci animale lipăie sângele moșului. Câinele mai mare încearcă să desprindă brațul lui ta-su și mă gândesc dacă stephen king a avut privilegiul de a asista la o scenă din asta pe bune înainte să scrie jocul lui gerald. Săracii. Clar cred că erau nemâncați. Zgârciții nu ar trebui să fie lăsați să crească animale. Iau cea mai amărâtă mâță în brațe, o șterg puțin de sânge pe lăbuțe și plec să îmi iau țigări și vin. Pe drum îmi dau seama că sunt pătat de sânge din nou pe blugi. Bine că sunt îmbrăcat în negru și e noapte. Mă hotărăsc să ies așa. Am neapărat nevoie de o țigară. Sper, pentru a doua oară astăzi, că nu s-a închis încă la nonstop.